Polițiștii din Dăbuleni au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 41 de ani, din comuna Călărași, cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni rutiere. Acesta este cercetat pentru conducere fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea sub influența alcoolului.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 12 iunie, când oamenii legii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Independenței din comuna Călărași.
A lovit un autoturism în timp ce întorcea mopedul
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că bărbatul conducea un moped pe strada Independenței. În timpul unei manevre de întoarcere a acroșat un autoturism aflat în staționare.
Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă verificările ulterioare au scos la iveală fapte mult mai grave.
3,28 g/l alcool pur în sânge
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. Analizele de laborator au confirmat o alcoolemie de 3,28 g/l alcool pur în sânge, o valoare extrem de ridicată.
Fără permis și cu un moped neînmatriculat
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Mai mult, mopedul pe care îl conducea nu era înmatriculat, încălcând astfel legislația rutieră în vigoare.
Reținut și prezentat procurorilor
Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în arestul IPJ Dolj, urmând să fie prezentat procurorilor cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Citește și: (VIDEO) Programul Inspire VIP Electroputere Craiova 19 – 25 iunie

