Marti, joi, simbata… Sint zilele trecute cu rosu in calendarul Ancai Ghenovici, saptamina de saptamina. Atunci are programate sedintele de dializa. Conectata la aparat, pe patul de spital, alaturi de alti 11 „colegi“ de suferinta, sta nemiscata patru sau chiar cinci ore, pina cind masinaria duce la capat munca pe care ar trebui sa o faca rinichii ei „uscati“. De trei ori pe saptamina se intoarce acasa, la sot si la baietelul de 11 ani, satula de aparatul care ii conditioneaza viata, dar sperind totodata ca nimic rau nu o s-o impiedice sa vina la urmatoarea sedinta. Asa cum au patit multi dintre cei asemenea ei.
De trei ani, viata Ancai, din Craiova, este o permanenta asteptare. Fiecare zi poate aduce sfirsitul calvarului, telefonul salvator prin care sa fie anuntata ca a fost gasit un donator. Sau, cel mai probabil, in fiecare zi se poate intimpla ceva rau. Agravarea starii sanatatii, complicatii… Cei care fac dializa stiu ca nimic nu mai functioneaza cum trebuie in organismul lor. Si Anca este constienta ca, pe masura ce trece timpul, trebuie sa se astepte la ce este mai rau. „Am cunoscut multi oameni in situatia mea. De trei ori pe saptamina merg la dializa ca la serviciu. Sintem 12 in salon si se fac patru ture pe zi. Ne cunoastem fiecare povestea, stim cind avem programare, facem schimb de ture. Asa ca stiu multe cazuri. A fost o femeie care a gasit donator la foarte scurt timp dupa ce s-a inscris pe lista, au fost oameni care au asteptat ani multi si inca asteapta. Stiu o fata de 24 de ani careia i s-a facut transplant si, dupa citeva saptamini, a explodat rinichiul in ea. In boala asta, totul depinde de noroc. Poti sa gasesti un donator cu aceeasi grupa de singe, dar poate sa nu fie compatibil in ceea ce priveste genele. Poate sa fie compatibil din toate punctele de vedere, dar, dupa transplantul organului, corpul tau poate sa respinga organul primit. In cazul asta, iti scot rinichiul primit sau mori. Dupa cum ti-e norocul. Este trist. De cele mai multe ori, organele provin de la cineva aflat in moarte clinica. Trebuie sa moara cineva pentru ca noi sa traim“.
„George este singura mea bucurie in viata“
La 34 de ani, Anca Ghenovici a invatat sa isi accepte soarta si, spune ea, „merge pe mina lui Dumnezeu“. Mai greu ii este cind priveste in ochii baietelului ei de 11 ani, care nu intelege de ce mami trebuie sa mearga atit de des la spital si de ce toti spun ca este foarte bolnava. „George este singura mea bucurie in viata. Este deosebit de inteligent pentru virsta lui, foarte atent si iubitor. Ii multumesc lui Dumnezeu ca am apucat sa il am pe el, pentru ca boala mea nu imi permite sa mai fac copii. Intr-o zi a venit la mine si mi-a spus: «Mami, nu vrei sa trimit eu cu buni o scrisoare la Surprize, surprize? Poate reusesc ei sa iti gaseasca un rinichi». Mi-a venit sa pling atunci“.
Un donator compatibil este singura sansa a Ancai de a reveni la o viata normala. „Sint pe lista de la Bucuresti de doi ani, dar degeaba. Sotul meu a vrut sa imi doneze un rinichi, dar nici macar nu avem aceeasi grupa de singe. Eu am A2 pozitiv. Alte rude nu mai am. Este foarte greu sa gasesti pe cineva care sa-ti doneze un organ. Mai ales ca nu avem posibilitati materiale deosebite. Eu sint pensionata pe caz de boala, iar sotul meu este sofer. Majoritatea banilor se duc pe copil si pe medicamente. Anul trecut gasisem o femeie care a fost de acord sa imi doneze un rinichi. Este foarte saraca, are si ea probleme multe si ne inteleseseram la 50 de milioane. Dar n-am avut nici macar banii astia. Mi-a fost si rusine sa o mai sun sa ii spun ca nu am posibilitatea. Plus ca mai trebuie 15 milioane si pentru testele de compabilitate… Chiar daca nu este o suma foarte mare pentru un asemenea gest, nu avem de unde sa ii dam“, spune Anca, marcata de faptul ca poate astfel si-a ratat sansa la o viata normala.
65 de milioane sau un donator- acestea sint variantele care i-au ramas Ancai. De bani nu poate face rost decit daca vinde masina, casa, mobila… Donatorul poate sa apara peste un an, doi, zece, …prea tirziu. „Pina la urma, tot Dumnezeu imi hotaraste soarta…“.
