Aproximativ 300 de membri ai Sindicatului SANITAS s-au strins ieri in fata Prefecturii Gorj pentru a protesta impotriva reformei sanitare care se desfasoara in spitalele din judet. Inarmati cu stegulete si pancarte, cadrele sanitare au ocupat Piata Prefecturii timp de doua ore.
La miting au participat membrii SANITAS din toate spitalele din judet. Principala nemultumire a protestatarilor o reprezinta reducerea numarului de paturi din anumite sectii ale Spitalului Judetean Gorj, la care se adauga problema salariilor si a bonurilor de masa.
Participantii la miting au acuzat guvernul ca nu face altceva decit sa inmorminteze sistemul sanitar. „Cerem prefectului de Gorj, ca reprezentant al guvernului in teritoriu, sa comunice mai departe ca salariatii nu sint de acord cu aceasta reforma, care nu face altceva decit sa ne scoata banii din buzunare, sa ne lase pe drumuri si sa duca sistemul de ripa“, a spus Valentin Popa, liderul SANITAS Gorj.
„Noi tratam / Nu furam“
Sindicatul Independent al Medicilor Gorj si-a trimis, la rindul sau, reprezentanti la miting, anuntind ca sustine revendicarile membrilor SANITAS.
Participantii la miting au huiduit guvernul, pe ministrul Octav Cozminca si conducerea spitalului. „Sanatatea-i tare scumpa/ Oferiti locuri de munca“, „Noi platim asigurari/ Vrem spitale cu dotari“, „Noi tratam/ Nu furam“, au fost citeva din lozincile protestatarilor.
Liderii SANITAS au acuzat conducerea spitalului ca a incercat sa boicoteze mitingul, oferind tocmai astazi salariile angajatilor din sanatate.
„Trebuia sa primim banii de luni, dar nu ni i-au dat. Au decis sa-i dea tocmai astazi, sperind ca astfel oamenii nu vor mai veni la miting, ci se vor ingramadi sa-si ia salariile. Ii anuntam ca ne-am luat salariile si am venit si la miting“, a spus Valentin Popa.

