Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) a trimis, miercuri, Administraţiei Prezidenţiale, avizul de specialitate solicitat cu privire la autenticitatea filmului în care preşedintele Traian Băsescu ar lovi un copil, făcut public de presă, informează Ministerul Justiţiei, conform NewsIn.
Şeful statului a solicitat din partea INEC un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii acestuia sau dacă este veridic. "Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) a primit, luni 30 noiembrie, din partea Administraţiei Prezidenţiale o solicitare a preşedintelui României, Traian Băsescu, pentru emiterea unui aviz de specialitate prin care sã se stabilească dacă imaginile din campania electorală din toamna anului 2004, de la Ploieşti, difuzate de ziarul <Gardianul> şi preluate de posturile TV, conţin urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii", se arată în comunicatul INEC. INEC precizează că "rezultatul avizului poate fi fãcut public doar de către autoritatea care l-a solicitat".
Administraţia Prezidenţială a primit avizul de specialitate în cazul filmului de la Ploieşti
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei