Ziua Mondială HIV/SIDA va fi marcată joi, 3 decembrie, de la ora 11.00, cu o conferinţă de presă la sediul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţionala, str. Beethoven nr. 2. În acelaşi timp, în holul ISJ, se va realiza o expoziţie cu materiale informative realizate de organizaţii implicate în acest domeniu. Conferinţa de presă face parte din ansamblul manifestărilor planificate pentru a sublinia importanţa acestei zile – simultan organizându-se sesiuni de dezbateri în instituţiile de învăţământ din judeţ şi în alte instituţii publice şi private participante la campanie.
Campania dedicată Zilei Mondiale SIDA în judetul Dolj este organizată în 2009 de mai multe instituţii partenere în Grupul de Coordonare Locală Dolj. GCL este format din 21 de instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale. Scopul acestui parteneriat este de a îmbunătăţi şi eficientiza intervenţiile destinate asistării şi sprijinirii persoanelor care trăiesc cu HIV şi SIDA, precum şi a intervenţiilor pentru prevenirea transmiterii HIV în rândul populaţiei judeţului Dolj, prin crearea unui cadru inter-instituţional funcţional de colaborare şi coordonare localã, format din instituţii şi organizaţii care activeazã în domeniul HIV/SIDA la nivelul comunitãţilor locale.
Craiova: Ziua Mondială HIV – SIDA
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei