11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPremii pentru spectatori la „Cupa Craiovei“

Premii pentru spectatori la „Cupa Craiovei“

„Cupa Craiovei“, turneu amical de handbal feminin, ajuns la ediţia a treia, debutează astăzi în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ din Bănie. Primul meci, între SCM Craiova (Divizia A) şi CSM Ploieşti (Divizia A) va începe la ora 9.30, iar de la 11.30 Metalurg Skopje (Macedonia) va întâlni pe Cetate Deva (Liga Naţională). După-amiază sunt programate alte două partide: CSM Ploieşti – Cetate Deva (17.30) şi SCM Craiova – Metalurg Skopje (19.00). Mâine dimineaţă vor avea loc ultimele două partide ale turneului: CSM Ploieşti – Metalurg Skopje (10.00) şi SCM Craiova – Cetate Deva (12.00). Competiţia se joacă după sistemul „fiecare cu fiecare“. Câştigătoarea ediţiilor precedente este Cetate Deva. Organizatorii au pregătit şi surprize pentru copiii care vor veni să vadă meciurile: „Vrem să atragem copiii, iar în pauza fiecărui meci vom organiza concursuri cu premii, de aruncări de la 7 m, probabil pe două categorii de vârstă. Iniţial, am zis să participe numai fete, pentru că este turneu de handbal feminin, dar am vorbit cu câţiva profesori de sport şi vor să participe şi băieţii. Premiile vor consta în materiale promoţionale cu însemnele clubului nostru. Este un prim pas şi vom vedea ce impact va avea asupra copiilor“, a spus vicepreşedintele clubului SCM Craiova, Mugur Guşatu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII