Tehnicianul Liviu Ciobotariu estimează că abia din retur Pandurii Târgu Jiu va aplica filosofia sa fotbalistică.
De când a preluat Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Liviu Ciobotariu a anunţat că nu vor exista multe schimbări la echipă până în pauza de iarnă. „Ciobi“ a preluat sistemul de joc utilizat şi de Cîrţu, 4-4-1-1, bazându-se pe aceiaşi jucători, cărora le-a oferit, în schimb, mai multă libertate ofensivă.
„De-abia am venit la echipă, este al doilea joc. Fiecare antrenor are filosofia lui şi peste noapte nu se pot schimba multe. Doar câteva aspecte“, a spus Ciobotariu după jocul cu Bistriţa. Nici în următoarele patru etape rămase din tur echipa Pandurii nu se poate exprima la nivelul pretenţiilor tehnicianului. Abia din retur, fotbaliştii gorjenii vor pune în practică ideile lui Ciobotariu.
„Nu pot să cunosc peste noapte toţi cei 27 jucători. Din iarnă, lucrurile vor intra în normal, în stagiul de pregătire o să-i cunosc mai bine, o să am discuţii individuale cu băieţii, sunt mulţi factori. Trebuie să am timp să-i cunosc. Încă nu am vorbit despre transferuri. Mă gândesc doar la meciul cu Iaşi, după finalul turului mă voi gândi şi la eventualele plecări şi veniri la echipă“, a spus Ciobotariu. Tehnicianul nu doreşte ca meciul de la Iaşi, programat vineri, 20 noiembrie, să fie amânat, mai ales că ieşenii nu mai au probleme medicale. „Ar fi trei săptămâni fără joc oficial, ceea ce este foarte mult. Mă gândesc şi la ei că nu pot să joace un meci fără cinci-şase titulari, dar şi ei să se gândească la noi. Distanţa este mare, nu am avea timp de refacere şi odihnă. Întreruperea a venit foarte bine pentru că încerc să mai reglementez din problemele care au apărut, dar trei săptămâni este greu pentru că echipa iese din ritm. Vă daţi seama ce ar însemna să jucăm după meciul cu Rapid miercuri la Iaşi, iar sâmbătă la Timişoara?“, a mai spus Ciobotariu.
Invitat de Federaţia Română de Fotbal la Varşovia, la amicalul Polonia-România, antrenorul pandurilor a preferat să rămână să pregătească echipa de club pe care a preluat-o în urmă cu câteva zile. „Ciobi“ va lipsi totuşi luni de la antrenamentele pandurilor, tehnicianul susţinându-şi examenul final pentru obţinerea licenţei Pro. „Nu merg la meciul naţionalei. Luni şi marţi trebuie să fiu la Mediaş, pentru a susţine licenţa Pro. În plus, ar fi greu să lipsesc de la echipă patru-cinci zile. Ne aşteaptă un joc important şi am decis că e mai bine să fiu alături de echipă şi să pregătim cum trebuie acest joc“, şi-a motivat Ciobotariu refuzul de a însoţi naţionala lui Răzvan Lucescu.
Căţelu, suspendat
o lună
Maseurul pandurilor, Eugen Căţelu, a fost sancţionat cu o lună suspendare şi o penalizare sportivă de 640 de lei de către Comisia de Disciplină din cadrul LPF după ce a fost eliminat pentru proteste în partida Pandurii Târgu Jiu – Gloria Bistriţa, încheiată 1-1. Aceeaşi comisie a respins, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de clubul Pandurii Târgu Jiu în privinţa sancţionării antrenorului Sorin Cîrţu. Fostul tehnician al echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cîrţu, a primit şase etape de suspendare şi 6.800 de lei amendă din partea Comisiei de Disciplină a LPF, după ce, la finalul meciului cu Unirea Urziceni, i-a arătat arbitrului Augustus Constantin mâinile încrucişate, cu trimitere la faptul că tatăl arbitrului este în arest, în dosarul „Mită pentru arbitri“.
Murgan revine
Izolat pentru câteva zile din cauza unei răceli, Mădălin Murgan revine de astăzi la antrenamentele echipei Pandurii Târgu Jiu. „Nu am nimic grav, doar sunt răcit puţin. Sunt simptome normale de gripă, dar cred că au şi trecut după medicamentele luate azi. De mâine (astăzi – n.r.) mă duc la antrenamente pentru că nu mai am probleme“, a spus Murgan.
Fotbalistul pandurilor a lipsit de la pregătire la recomandarea meciului echipei Ion Şerban. Şi antrenorul Liviu Ciobotariu a confirmat faptul că jucătorul se simte bine. „Mădălin Murgan este bine, dar e puţin răcit şi am luat împreună cu medicul echipei hotărârea să meargă acasă. În funcţie de starea lui de sănătate, o să luăm o decizie referitoare la ce va face zilele următoare“, a spus Ciobotariu.

