Antrenorul echipei Pandurii, Liviu Ciobotariu, s-a declarat dezamăgit de remiza cu Gloria Bistriţa, mai ales că în repriza a doua gorjenii şi-au creat numeroase ocazii de gol. „Am început mai slab prima repriză. Jucătorii mei au fost puţin timoraţi şi nu înţeleg de ce. Însă, repriza a doua ne-a aparţinut în totalitate şi cred că ne-am creat 20 de situaţii de a marca, dintre care şapte-opt au fost clare. Nu am reuşit să le fructificăm decât o singură dată. A fost un joc de angajament şi de luptă în a doua repriză, când, în opinia mea, a existat o singură echipă pe teren, Pandurii Târgu Jiu. Sunt dezamăgit pentru că ne-a lipsit concentrarea pe faza de finalizare şi nu am reuşit să câştigăm jocul“, a spus Ciobotariu. Tehnicianul a dat vina pe ghinion şi pe lipsa de inspiraţie a atacanţilor săi. „Acolo, în faţa porţii, jucătorii trebuie să facă diferenţa. Dacă îţi creezi atâtea ocazii trebuie să şi înscrii. Şi în a doua repriză cred că am avut zece centrări de pe dreapta şi zece de pe stânga, dar n-am reuşit să înscriem. Sper ca la următorul meci să fim mai atenţi şi să reuşim să marcăm. Au încercat să dea gol, dar le-a lipsit şansa“, a mai spus „Ciobi“.
Pandurii Târgu Jiu a pierdut acasă două puncte cu un adversar abordabil, dar antrenorul gorjenilor vede şi partea plină a paharului. „Am pierdut două puncte foarte importante, însă am câştigat un spirit de luptă şi au fost câţiva jucători care m-au impresionat prin angajamentul pe care l-au arătat astăzi “, a declarat Ciobotariu.
Pandurii – ofensivi, dar degeaba
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

