Reprezentanţii unor investitori din Marea Britanie au participat astăzi la Primăria Municipiului Craiova la o întâlnire cu primarul Antonie Solomon. Delegaţia a fost condusă de Robin Barnett – Ambasadorul Marii Britanii. Din delegaţie au făcut parte: James Jean Louis – DPE Automotive, Phil Haines – Prelok, Debbie Cardell – KPMF, Simon Baxter – Caparo Precision Tubes, Russell Murty – Nelson Stokes, SMMT, Brian Stables – Profex Associates, Gary Kirby – Scorpion, Kevin Finucane – UK Trade&Investment North Vest, Chris Delaney – DE CI. Întâlnirea a avut drept scop stabilirea de oportunităţi în vederea unor viitoare colaborări între autorităţile locale şi investitori din Marea Britanie. Oaspeţii s-au arătat interesaţi de potenţialul zonei şi s-au declarat încântaţi de faptul că o companie de talia Ford a ales să investească la Craiova. Aceştia apreciază că investiţia Ford este asemănătoare cu investiţia Nissan în N-E Marii Britanii, investiţie care a revigorat complet respectiva regiune.
Robin Barnett, ambasadorul Marii Britanii şi-a exprimat speranţa că în curând în Craiova va vedea cât mai mulţi investitori britanici: „Am fost de multe ori în Craiova şi de fiecare dată revin cu plăcere. Este într-adevăr un oraş cu potenţial, în primul rând uman. Cu siguranţă că acest oraş va deveni un pol de atracţie pentru investitori străini. Am discutat deja şi cu preşedintele Ford Europa, John Fleming despre posibile oportunităţi pentru investitorii britanici, iar semnalele pe care le-am primit sunt unele extrem de atractive.Cred că este important să ne concentrăm către această zonă, din perspectiva unor viitoare colaborări şi relaţii de afaceri. ”
Craiova, pe placul investitorilor britanici
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

