4.5 C
Craiova
sâmbătă, 15 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăSportBătuţi, dar în obiectiv

Bătuţi, dar în obiectiv

Handbaliştii gorjeni, antrenaţi de Vasile Stângă, au fost învinşi de vicecampioana Steaua Bucureşti, într-un meci în care au ratat foarte mult.

După ce a învins HCM Constanţa la Târgu Jiu, Energia Pandurii nu a mai putut repeta performanţa şi în faţa vicecampioanei Steaua Bucureşti, care s-a impus fără emoţii, la Buzău, scor 31-25, într-un meci din cadrul etapei a VII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Chiar dacă i-a lipsit căpitanul Alin Şania, recent transferat la o echipă din Emiratele Arabe Unite, şi trece şi printr-o criză financiară, echipa lui Bozo Rudic nu le-a lăsat nici o şansă gorjenilor în repriza secundă. Steliştii au început bine partida şi au condus cu 9-5, însă Energia a revenit şi a egalat. Gazdele s-au distanţat până la pauză la trei goluri, 16-13, iar în partea a doua au controlat cu autoritate jocul, având la un moment dat şi nouă goluri diferenţă.

„Încă nu suntem o echipă coaptă“

Până la urmă, tabela s-a oprit la 31-25, antrenorul grupării gorjene, Vasile Stângă, admiţând că echipa sa a jucat slab. „Am jucat prost. Ne-au mâncat ratările, foarte multe în situaţii clare de gol. Am evoluat fără pivoţi, Giotoiu şi Kapular au jucat foarte prost. Au fost blocaţi, nu ştiu, cert este că s-a ratat foarte mult. Pe greşelile noastre am fost bătuţi. Ceea ce ne-am propus, să nu luăm goluri pe contraatac, nu ne-a ieşit. Încă nu suntem o echipă coaptă, care să bată Steaua, chiar şi în situaţia în care am prins-o. Nu avem suficientă maturitate. Poate avem şi o motivaţie subiectivă. La Buzău nu ne-am putut antrena, astfel că am avut două zile fără antrenament, însă nu e o scuză. Steaua a fost mai lucidă, mai cerebrală“, a declarat Stângă. Singurul remarcat de tehnician a fost Păiuş, cel mai bun marcator al Energiei, şapte goluri, însă acesta nu putea schimba de unul singur soarta partidei. „Păiuş parcă s-a mai agitat, atât în apărare, cât şi în atac, dar prea puţin pentru a răsturna rezultatul“, a mai spus tehnicianul. Pentru Energia au evoluat: Rădulescu, Dragomir – Apolzan (6 goluri), Criciotoiu, Enache (2), Florea (3), Giotoiu, Mazilu, Humberto (1), Kapular (3), Kukrika (3), Păiuş (7), V. Popescu, Truică.
După etapa a VII-a, Energia Pandurii Târgu Jiu ocupă locul patru în Liga Naţională, dar poate fi întrecută de UCM Reşiţa, cu un meci mai puţin disputat. Chiar şi aşa, gorjenii rămân în obiectiv, locurile 1-5, graţie rezultatelor indirecte. „Acum nu ne rămâne decât să batem pe Braşov sâmbătă. Suntem, în continuare, în grafic pentru obiectivul nostru, locurile de cupe europene. În plus, am primit şi ajutor din partea altor echipe, care au învins contracandidatele noastre la aceste locuri de Europa. Clujul a pierdut la Dinamo, iar Timişoara a bătut la Odorhei. Sunt rezultate care ne avantajează“, a încheiat Stângă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS