5.6 C
Craiova
sâmbătă, 15 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFirmele pot lua maşini prin programul Rabla, după apariţia modificării în Monitorul Oficial

Firmele pot lua maşini prin programul Rabla, după apariţia modificării în Monitorul Oficial

Persoanele juridice vor putea să cumpere autoturisme şi autoutilitare uşoare noi prin intermediul programului Rabla, în condiţiile în care astăzi a fost publicată în Monitorul Oficial modificarea legislaţiei referitoare la acest program.
"Obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie diminuarea poluării prin scoaterea din uz a autoturismelor şi autoutilitarelor uşoare vechi, cu nivel de poluare ridicat, proprietate a persoanelor fizice şi juridice române", se precizează în textul publicat în MO 761.
În actul normativ a fost introdusă şi noţiunea de tichet valoric, care reprezintă documentul a cărui valoare nominală reprezintă echivalentul primei de casare, iar modelul, procedura de confecţionare, eliberare şi valabilitatea tichetelor valorice vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului mediului şi ministrului finanţelor publice.
Instrucţiunile de aplicare a ordonanţei privind programul Rabla vor fi modificate corespunzător, în termen de 10 zile de la apariţia acestei legi. Potrivit reglementărilor, persoanele fizice şi juridice pot să caseze cel mult trei maşini vechi şi, astfel, să primească până la 11.400 lei prin trei tichete valorice, cu care să-şi cumpere o maşină nouă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS