33.7 C
Craiova
duminică, 20 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalGripa AH1N1 goneşte elevii şi studenţii craioveni acasă

Gripa AH1N1 goneşte elevii şi studenţii craioveni acasă

Colectivul clasei a VIII-a C de la CN „Fraţii Buzeşti“ a fost trimis acasă pentru o săptămână, după ce o elevă a fost diagnosticată cu virusul AH1N1. În aceeaşi situaţie se află şi o grupă de studenţi de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova, după ce un coleg bulgar a fost diagnosticat cu gripă porcină.

Gripa nouă îşi face simţită prezenţa şi în unităţile de învăţământ din Craiova. CN „Fraţii Buzeşti“ este prima unitate şcolară în care a fost confirmat primul caz de gripă cu AH1N1. Este vorba de o elevă din clasa a VIII-a C. Reprezentanţii unităţii de învăţământ au decis închiderea sălii de curs până la efectuarea dezinfecţiei şi trimiterea tuturor elevilor acestei clase pentru o săptămână acasă. Reprezentanţii CN „Fraţii Buzeşti“ au precizat că elevii acestei unităţi şcolare nu au motive de îngrijorare, deoarece eleva diagnosticată cu gripa nouă nu ar fi intrat în contact cu elevii şcolii, săptămâna trecută fiind plecată la un concurs de tenis, la Giurgiu.
„Eleva noastră a participat vinerea trecută la un concurs de tenis de masă la Giurgiu. Probabil acolo a contractat acest virus. Părinţii ne-au povestit că, la întoarcerea de la concurs, fata a prezentat o stare generală proastă, a avut febră. Luni dimineaţă, au dus-o la spital, unde a fost diagnosticată cu pneumonie. I s-au recoltat probe, iar marţi după-amiază a fost anunţată că are virusul AH1N1. În numai câteva ore de la confirmarea diagnosticului, Direcţia de Sănătate Publică Dolj ne-a sfătuit să închidem sala de curs şi să trimitem elevii acasă. Am luat această măsură imediat ce am primit-o, deşi elevii nu terminaseră cursurile“, a menţionat Zamfirică Petrescu, directorul CN „Fraţii Buzeşti“.  
În timp ce managerul unităţii de învăţământ încearcă să liniştească spiritele, elevii şi părinţii acestora acuză reprezentanţii şcolii de lipsă de informare şi că încearcă să impună tăcerea privind această situaţie.

Studenţii la medicină, în pericol de infectare

Şi la UMF Craiova a apărut primul caz de gripă cu virusul AH1N1. Este vorba de un student la Facultatea de Medicină, de naţionalitate bulgară. „Conducerea Universităţii a decis suspendarea cursurilor grupei din care face parte studentul bulgar pe o perioadă de o săptămână. Direcţia de Sănătate Publică a efectuat astăzi (ieri – n.r.) dezinfectarea claselor de curs. La nivelul Universităţii de Medicină s-a decis numirea unui responsabil pandemic, care să se ocupe strict de monitorizarea zilnică a stării de sănătate a studenţilor“, a precizat Vali Ciotârnoiu, secretar-şef UMF Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII