6.2 C
Craiova
miercuri, 19 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFotbal - Grigoraş: "Craiova e o echipă redutabilă"

Fotbal – Grigoraş: „Craiova e o echipă redutabilă”

Antrenorul lui Poli Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, marţi, că îşi doreşte cu orice preţ o calificare în sferturile de finală ale Cupei României în dauna Universităţii Craiova, chiar dacă se confruntă cu numeroase probleme de lot, informează NewsIn.
"Îmi doresc neapărat o calificare în sferturile de finală. Avem nevoie de o victorie cu Craiova, pentru că venim după două eşecuri consecutive fără gol marcat, iar pentru moralul nostru o calificare ar fi extraordinară. Sper să repetăm rezultatul din campionat (n.r. 1-0 pentru Poli, în etapa a 6-a) şi să mergem în sferturi. Nu va fi însă deloc uşor, pentru că Universitatea este o formaţie redutabilă, care are ca obiectiv accederea într-o cupă europeană", a spus Petre Grigoraş.
Tehnicianul nu poate conta pe şase jucători în disputa din optimile de finală ale Cupei României: "Andrej Pecnik este suspendat după cartonaşul roşu primit la Galaţi, Milea, Bâlbă şi Brăneţ sunt accidentaţi, iar în ultimele două zile au ieşit din cărţi alţi doi jucători pe care mă bazam. Viveiros are dureri la genunchiul la care a mai avut probleme, în timp ce Bujor a avut temperatură şi nu va mai face parte din lot".
Meciul Politehnica Iaşi-Universitatea Craiova, din optimile Cupei României, se va juca miercuri, de la ora 18:15, pe stadionul Emil Alexandrescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS