Pilotul brazilian al echipei Ferrari, Felipe Massa, victima unui grav accident în calificările pentru MP al Ungariei la Formula 1, a fost supus unei intervenţii de chirurgie plastică într-un spital din Sao Paulo. Operaţia a durat patru ore şi jumătate, iar Massa se va putea întoarce acasă după câteva zile de repaus în cadrul clinicii. „Eu mă gândesc acum la noroc în două sensuri diferite. Am fost ghinionist atunci când acel arc m-a lovit în faţă, dar am fost şi foarte norocos. Dacă mă lovea cu un milimetru mai la dreapta îmi pierdeam vederea. Cine ştie ce se întâmpla dacă era un milimetru mai la stânga?! Poate că sufeream un puternic traumatism cerebral“, a spus Massa, înainte de operaţie. „Când voi reveni în competiţie, sunt anumite aspecte pe care le voi discuta cu directorii echipei, cu FIA şi cu alţi piloţi, deoarece trebuie să lucrăm împreună în aceeaşi direcţie. Nu spun că trebuie ca pilotul să fie acoperit complet, dar trebuie făcut ceva pentru a nu fi loviţi în cap de o roată“, a completat pilotul de 26 de ani, care a suferit un traumatism cranian în urma accidentului de pe circuitul Hungaroring, fiind menţinut câteva zile în comă artificială. Brazilianul va reveni în competiţie din sezonul viitor, Ferrari apelând la italianul Giancarlo Fisichella pentru ultimele cinci curse din actuala ediţie a CM de Formula 1.
Massa a intrat pe mâna plasticienilor
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei