25.1 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalPrimul ambasador al Romaniei in SUA, propus cetatean de onoare al judetului Mehedinti

Primul ambasador al Romaniei in SUA, propus cetatean de onoare al judetului Mehedinti

Senatorul liberal Ion Sirbulescu a propus ieri, la 85 de ani de la infiintarea primei ambasade a Romaniei in Statele Unite ale Americii, acordarea titlului de cetatean de onoare al judetului Mehedinti lui Constantin Angelescu si atribuirea numelui sau unei strazi a municipiului. Om politic liberal, dr. Constantin Angelescu s-a nascut la Craiova, in 1869. A fost doctor in medicina si profesor universitar, cu studii de specialitate la Paris. Citeva zile dupa asasinarea lui I.G. Duca, a condus guvernul liberal, pina la instalarea cabinetului Gheorghe Tatarescu. In perioada 1917-1918, a fost ministru plenipotentiar al Romaniei in Statele Unite, calitate echivalenta cu cea de ambasador.

Timp de un deceniu, dr. Constantin Angelescu a condus invatamintul romanesc interbelic, introducind sistemul de acordare a licentei, a legiferat invatamintul particular confesional si a asigurat cadrul pentru construirea si repararea a 6.000 de scoli primare. Numai in anii 1922-1923, sub mandatul sau, in Mehedinti au fost ridicate peste 50 de localuri noi de scoala, alte 68 de institutii de invatamint din judet fiind infiintate sau renovate. Proiectul stadionului din Drobeta Turnu Severin a fost lansat in 1919, constructia sa fiind finalizata ulterior si impunindu-se sub numele de „Dr. Constantin Angelescu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS