Primăria Sectorului 3 a dat, luni, avizul contruirii unei linii electrice speciale pentru alimentarea noului Stadion Naţional, care în anul 2012 va găzdui finala Europa League (fostă Cupa UEFA).
"Primarul Neculai Onţanu a semnat luni avizul pentru alimentarea cu energie electrică a noului Stadion Naţional prin intermediul unei lucrări subterane. Având în vedere consumul electric foarte mare care va fi necesar pentru asigurarea iluminatului pe timpul meciurilor, proiectul tehnic prevede realizarea unei reţele electrice de 20 kv care va pleca de la Staţia Electrică Titan, apoi va avea traseul Strada Industriilor-Şoseaua Dudeşti Pantelimon-Bulevardul Basarabia, Strada Morarilor-Bulevardul Chişinău şi se va opri în incinta arenei", se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 3, remis agenţiei NewsIn, în care nu se specifică însă şi costurile lucrărilor.
Lucrările la noul Stadion Naţional au început în urmă cu peste un an, după meciul România-Albania din preliminariile EURO 2008, când firma constructoare a demolat simbolic o gradenă de pe vechia arenă Lia Manoliu. Fostul stadion a fost contruit în 1953 şi era cel mai mare din ţară, cu o capacitate de 70.000 de locuri, în timp ce noua construcţie va avea 55.000 de locuri, dar în jurul său vor fi o parcare subterană, săli de conferinţe, restaurante şi mai multe spaţii speciale pentru mass-media, toate la standarde înalte, mai ales dacă ţinem cont că firma constructoare a fost cea care a ridicat şi stadionul din Frankfurt, Commerzbank Arena.
Valoarea totală a investiţiei la noul Stadion Naţional va fi de circa 489164965,6684 de lei, inclusiv TVA (n.r. aproximativ 114 milioane de euro la cursul actual al monedei europene), iar finanţarea executării lucrărilor la noul stadion Naţional va fi suportată de Primăria Municipiului Bucureşti şi Guvernul României.
Stadionul Naţional va fi alimentat de o linie electrică specială de 3,5 kilometri
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

