34.4 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePreţurile medicamentelor compensate şi gratuite vor creşte de la 1 februarie

Preţurile medicamentelor compensate şi gratuite vor creşte de la 1 februarie

Preţurile medicamentelor compensate şi gratuite vor creşte cu aproximativ 10 la sută, de la 1 februarie, ca urmare a recalculării la cursul de patru lei pentru un euro, susţin producătorii şi importatorii de medicamente.
"De la 1 februarie, singura modificare în calcularea preţurilor este ajustarea cursului de la 3,6 lei pentru un euro, la 4 lei. Astfel, este logică o creştere a preţurilor în primă fază", a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Sorin Popescu. Potrivit acestuia, peste aproximativ două luni, când va intra în vigoare ordinul privind recalcularea în funcţie de cel mai mic preţ CIP (de intrare în ţară) din 12 ţări europene, medicamentelor se vor putea ieftini. "Importatorii vor fi obligaţi să se raporteze la cel mai mic preţ CIP din cele 12 ţări, în caz contrar urmând să fi sancţionate prin faptul că nu vor mai putea vinde, timp de un an, medicamente compensate", a precizat, pe 22 ianuarie, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, după o întâlnire cu importatorii şi distribuitorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS