36.8 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportCristian Ţol, locomotiva echipei CS Universitatea

Cristian Ţol, locomotiva echipei CS Universitatea

Echipa de tenis de masă CS Universitatea Craiova I este neînvinsă în acest sezon al Diviziei A, iar experimentatul Cristian Ţol nu a pierdut nici un set în cele 12 meciuri disputate până acum.

 

Tenismanul craiovean Cristian Ţol a revenit acasă vara trecută, după mai bine de un deceniu petrecut în Spania, acolo unde a evoluat pentru clubul CajaSur din Priego de Cordoba. A preferat să abandoneze Spania din două motive: se săturase să stea departe de familie şi, totodată, i s-a oferit posibilitatea să evolueze iar pentru CS Universitatea Craiova, clubul sub culorile căruia a obţinut rezultate remarcabile.

„Am venit să ajut echipa să promoveze în Superligă şi în câţiva ani să ajungem măcar în primele trei-patru cluburi din ţară, pentru că tenisul de masă are un palmares impresionant. Alt obiectiv pe care mi-am dorit să-l îndeplinesc este atragerea a cât mai multor copii spre acest sport“, a spus Ţol.

Alături de Ţol, în vara trecută, la echipa CS Universitatea Craiova I a mai fost adus un craiovean, Robert Geantă, de 20 de ani, care ultima dată evoluase pentru un club din Serbia. Cei doi împreună cu Daniel Simulescu şi Radu Oprescu au avut un parcurs foarte bun în prima parte a campionatului Diviziei A, seria I. În cele 12 meciuri disputate până acum, echipa olteană, pregătită de antrenorul Dan Băluţă, a obţinut numai victorii în faţa colegelor de serie de la Dacia Mioveni, Spartac Bucureşti şi Pristavu Câmpulung, fiind lideră în grupă.

 

Încălzire pentru Superligă

 

Cristi Ţol, care are 34 de ani, s-a dovedit un lider incontestabil şi nu le-a dat nici o şansă adversarilor. „Remarc evoluţia întregii echipe, dar trebuie evidenţiat jocul foarte bun făcut de căpitanul Cristian Ţol, care nu a pierdut nici un set până acum“, a declarat antrenorul Băluţă. „La început, adversarii nu mă cunoşteau, dar după primele dispute s-au documentat, şi-au dat seama cu cine au de-a face şi jucau cu teamă. Şi colegii mei au avut evoluţii bune. Alcătuim o echipă omogenă“, a adăugat fostul campion european de juniori, cu echipa României.

Ţol a apreciat că „Divizia A din ţara noastră este de un nivel slab faţă de eşalonul similar din Spania“, iar despre Superliga din România nu s-a pronunţat deoarece nu cunoaşte prea multe lucruri. „Deocamdată, nici un adversar nu ne-a pus probleme, dar probabil în Superligă, la anul, să am parte de meciuri mai tari. Oricum, sper ca după ce promovăm să putem întări echipa cu un jucător de valoare. Asta depinde, în primul rând, de directorul clubului, domnul Pavel Badea. Până acum, ce ne-a promis s-a ţinut de cuvânt. Fără susţinere financiară nu se poate face performanţă în ziua de astăzi. De exemplu, cei de la Pro Auto Bucureşti (ACCT – n.r. ) şi-au permis să aducă un chinez şi jucători pe ales deoarece au bani mulţi“, a mai spus tenismanul oltean.

Pentru 2009, Cristian Ţol îşi doreşte „multă sănătate, să trecem cu bine peste criza financiară şi multe realizări profesionale pentru echipa CS Universitatea Craiova. Oltenii au început deja antrenamentele, iar prima etapă din acest an este programată la începutul lunii februarie, la Constanţa. CS Universitatea mai are înscrise încă două echipe în Divizia A, dar în alte serii, una de juniori şi alta de old-boys.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII