36.6 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSalariu minim de 3.200 de lei pentru muncitorii care construiesc drumuri

Salariu minim de 3.200 de lei pentru muncitorii care construiesc drumuri

Reprezentanţii mediului de afaceri au cerut Guvernului să oblige firmele care vor să construiască drumuri să asigure un salariu minim de 3.200 lei pentru muncitori, pentru a relansa construcţia de autostrăzi, a declarat pentru NewsIn, secretarul general al AOAR, Cristian Pârvan.

Reprezentantul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) susţine că actualul cabinet trebuie să adopte o serie de măsuri urgente pentru a asigura mobilitatea rapidă a persoanelor care îşi pierd locurile de muncă sau a celor care doresc să lucreze în domenii în care există bani pentru finanţarea proiectelor.

"Noi am propus miniştrilor care fac parte din noul guvern să oblige firmele care doresc să contracteze proiecte de infrastrucură să-şi lătească muncitorii cu dublul salariului mediu pe economie, pentru ca o bună parte din profitul firmelor să nu mai plece în străinătate, ci ă intre în buzunarele românilor. Această prevedere ar trebui să fie trecută în caietele de sarcini cu care firmele se prezintă la licitaţii", a precizat secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Cristian Pârvan susţine că, prin introducerea acestei măsuri, "cei care trăiesc în Iaşi, Galaţi, Hunedoara şi în alte zone unde se anunţă disponibilizări ar putea fi motivaţi să vină şi să lucreze la autostrada Bucureşti-Comarnic".

În plus, secretarul general al AOAR mai spune că temperarea drastică a creşterii economice în 2009 ar putea fi evitată prin garantarea împrumuturilor contractate de firme şi prin stimularea investiţiilor în agricultură.

"Avem şansa ca anul viitor să recâştigâm o bună parte din piatra agroalimentară din România, însă pentru acest lucru trebuie stimulate investiţiile în acest domeniu, prin acordarea de facilităţi. În primul rând, însă, este nevoie urgentă de bani pentru însămânţări pentru anul agricol 2009. Este ştiut faptul că agricultura aduce o creştere a PIB de aproape 2%", a mai spus Pârvan.

Secretarul general al AOAR estimează că în România vor intra în 2009 aproape 15 de miliarde de euro, bani proveniţi din investiţii străine directe, fonduri europene şi remiteri ale românilor care lucrează în străinătate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII