Energia electrică va fi majorată cu 1,5% pentru consumatorii care nu au optat pentru schimbarea furnizorului de energie electrică, începând cu 1 ianuarie 2009, iar pentru consumatorii casnici rămâne neschimbată, a decis azi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energie (ANRE).
"În şedinţa Comitetului de Reglementare a ANRE din data de 22 decembrie 2009, s-a decis modificarea preţurilor pentru energia electrică destinată consumatorilor industriali care nu au optat pentru schimbarea furnizorului de energie electrică. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2009, în cazul consumatorilor casnici, preţurile pentru energia electrică se menţin. Pentru ceilalţi consumatori, ca urmare a procesului de diferenţiere pe regiuni a rezultat o modificare a preţurilor ceea ce a determinat, pe ansamblu, o creştere a preţului energiei electrice la final de circa 1,5 %", potrivit unui comunicat transmis azi de ANRE.
Decizia de modificare a preţurilor este cauzată, de modificarea preţurilor la combustibili fosili interni (în special la cărbune intern); necesitatea creşterii cantităţilor pentru serviciile de sistem ca urmare a intrării în reparaţii planificate a unor grupuri hidroelectrice performante care au fost înlocuite cu grupuri termo mai puţin performante şi mai scumpe, volatilităţii prognozei consumului de energie electrică pentru anul 2009 in contextul crizei financiare.
"În vederea reducerii efectelor crizei financiare în sectorul micilor consumatori şi al consumatorilor casnici care nu au optat pentru schimbarea furnizorului de energie electrică, cantităţile de energie electrică destinate acestora pentru anul 2009 sunt asigurate la acelaşi nivel cu cele din anul 2008", potrivit ANRE.
Ultima modificare a preţului energiei electrice a fost operată de la 1 iulie, când ANRE a anunţat că pentru populaţie electricitatea creşte cu 4, 4 %, şi pentru celelalte tipuri de consumatori a operat o creşterea medie este de 5,31%.