10.1 C
Craiova
sâmbătă, 10 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalMort pe marginea drumului

Mort pe marginea drumului

Un bărbat din comuna mehedinţeană Burila Mare a fost găsit mort marţi dimineaţă pe un drum judeţean. Cadavrul a fost descoperit de un localnic, care a anunţat imediat poliţia. „În dimineaţa de 16 decembrie, lucrătorii Postului de Poliţie Burila Mare au fost sesizaţi că pe marginea DJ 565 a fost găsit decedat Dănuţ R., de 33 de ani. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Drobeta Turnu Severin, care, din primele verificări, a stabilit că persoana în cauză nu prezenta urme vizibile de violenţă“, a declarat Carin Sică, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Mehedinţi, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei morţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS