În urmă cu câteva zile, un tir a „descărcat“ în localitatea Topleţ şi în Băile Herculane peste 200 de câini maidanezi, care au fost abandonaţi fără vreo explicaţie. Oamenii au apelat la primărie şi la poliţie. „Nu ştim cine i-a adus, ne-am trezit că vin peste noi în curte şi ne atacă păsările“, spun localnicii.
Câinii fără stăpân umblă nestingheriţi pe stradă şi prin curţile caselor.
„Am aflat că o maşină înmatriculată în Mehedinţi ar fi adus câinii aici. Oamenii sunt disperaţi şi nu ştiu ce să mai facă“, a declarat primarul localităţii Topleţ, Ilie Haşcă.„Eu nici nu mai plec de acasă, mi-au mâncat deja câteva găini. Ne este teamă să nu ne muşte şi pe noi“, a spus o localnică din Topleţ.
Şi în staţiunea Herculane câinii îşi fac de cap. „Împreună cu poliţia am deschis o anchetă şi vom afla cine a făcut acest lucru. Oamenilor le este frică să mai iasă pe stradă, iar părinţii îşi duc în fiecare dimineaţă copiii la şcoală de teamă să nu fie atacaţi de maidanezi“, a spus viceprimarul staţiunii Băile Herculane, Ion Lalescu.
Primarii celor două localităţi au făcut apel la Asociaţiile de Protecţie a Animalelor, pentru a interveni în acest caz.