Un râmnicean care a încercat să corupă un agent de poliţie cu 150 de euro a fost prins în flagrant, în seara de Moş Nicolae, de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Biroul Anticorupţie Vâlcea.
Pe 28 noiembrie, la Biroul Anticorupţie Vâlcea, s-a prezentat agentul de poliţie S.R.A., de la Postul de Poliţie din localitatea Buneşti, care a formulat un denunţ faţă de cetăţeanul S.C. din municipiul Râmnicu Vâlcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Denunţul a fost înregistrat ulterior ca şi dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Agentul de poliţie a sesizat faptul că S.C., cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, i-a dat de înţeles că este dispus să-i ofere o sumă de bani în scopul soluţionării favorabile a cauzei.
Pe 4 decembrie 2008, râmniceanul s-a prezentat la Postul de Poliţie Buneşti, prilej cu care i-a promis poliţistului că-i va da suma de 100 de euro cu scopul de a nu continua cercetările în dosar şi pentru a-i restitui permisul de conducere, precizându-i că în ziua următoare, 5 decembrie, ora 18.00, se va prezenta cu suma de bani.
„În ziua de 5 decembrie 2008, ora 18.25, S.C. i-a oferit agentului de poliţie suma de 150 de euro, la sediul Postului de Poliţie Buneşti, în scopul restituirii permisului de conducere şi pentru soluţionarea favorabilă a dosarului penal în care acesta era cercetat, ocazie cu care ofiţerii DGA – Biroul Anticorupţie Vâlcea, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au procedat la prinderea în flagrant a acestuia“, a declarat subcomisarul Mugurel Barbu al DGA – Biroul Anticorupţie Vâlcea. Procurorul a dispus cercetarea în stare de libertate a lui S.C. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

