Românul a fost taxat de fanii echipei din capitala Italiei pentru că nu a semnat în vară cu gruparea „giallorossa“, dar s-a descurcat bine pe stadionul „Olimpic“, deşi nu a reuşit să înscrie.
Atmosfera de pe stadionul „Olimpic“ din Roma s-a dovedit din nou ostilă pentru atacantul român Adrian Mutu. Dacă în ultimii doi ani atacantul Fiorentinei a fost fluierat şi înjurat de fanii rasişti ai lui Lazio, care l-au numit „zingaro“ (ţigan), duminică, „Briliantul“ s-a confruntat cu ostilitatea suporterilor Romei, supăraţi pe el pentru că în luna august a refuzat să se transfere la gruparea din capitala Italiei, după ce timp de două luni i-a lăsat să viseze frumos, dându-le impresia că va îmbrăca tricoul „giallorosso“.
Partida dintre AS Roma şi Fiorentina, din cadrul etapei a 14-a a campionatului Italiei, a fost câştigată în cele din urmă de gazde, cu 1-0, printr-un gol marcat de Francesco Totti, în minutul 59, cu largul concurs al portarului Frey. Mutu a fost în premieră căpitan la Fiorentina într-un meci de campionat, Frey fiind de acord să-i cedeze banderola. „Îi mulţumesc pentru asta“, a spus Mutu după meci.
La un pas de gol
Cu toate că echipa sa a pierdut, Mutu a jucat foarte bine pe „Olimpico“ şi a fost la un pas de gol în repriza secundă, când a executat aproape perfect o lovitură liberă de la 20 de metri, dar s-a opus portarul gazdelor, Doni, cu un reflex de zile mari. „Driblinguri, devieri, mişcări rapide. Acesta a fost arsenalul cu care s-a prezentat Mutu la Roma. Dar n-a fost să fie. Mingea nu a vrut să intre în plasă. A fost o chestiune de centimetri sau de fracţiuni de secundă. E puternic, a demonstrat-o încă o dată“, a scris cotidianul La Repubblica despre Mutu.
„Banderola de căpitan şi ostilitatea fanilor Romei l-au mobilizat. A fost la un pas să înscrie după numai două minute. A fost tot timpul periculos, iar apărătorii Romei l-au tratat cu multă atenţie. A luptat până la capăt“, a scris agenţia Datasport despre Mutu, care a primit şi un cartonaş galben în minutul 64.
Ştefan Radu, titular
Pe lângă Mutu, în etapa a 14-a a campionatului Italiei, a mai jucat titular şi fundaşul lui Lazio, Ştefan Radu. Acesta nu a avut o evoluţie deosebită în partida pe care Lazio a pierdut-o cu scorul de 2-0 la Bergamo, în faţa Atalantei. „I-a lăsat cam multe spaţii lui Ferreira Pinto şi s-a remarcat mai mult prin cele câteva acţiuni ofensive pe care le-a avut decât prin exactitatea intervenţiilor sale din defensivă“, a scris Datasport despre Radu, pe care l-a notat cu 5,5.
Cristian Chivu nu a evoluat la Inter în partida câştigată cu 2-1 pe teren propriu în faţa lui Napoli, în timp ce Paul Codrea şi Cosmin Moţi nu au jucat nici ei la Siena în meciul cu Torino (1-0). La fel s-a întâmplat şi cu Bogdan Pătraşcu (Chievo) şi Nicolae Dică (Catania), care au privit din tribună meciurile cu Udinese, respectiv Lecce.
Campionatul Italiei, etapa a 14-a
Rezultatele înregistrate în Serie A: Juventus – Reggina 4-0, Catania – Lecce 1-1, Inter – Napoli 2-1, Atalanta – Lazio 2-0, AS Roma – Fiorentina 1-0, Udinese – Chievo 0-1, Genoa – Bologna 1-1, Siena – Torino 1-0, Cagliari – Sampdoria 1-0, Palermo – Milan 3-1. Clasament: 1. Inter Milano 33p, 2. Juventus 27p, 3. AC Milan 27p, 4. Napoli 24p; 5. Lazio 23p, 6. Fiorentina 23p, 7.Genoa 22p; 8. Catania 22p, 9. Udinese 21p; 10. Atalanta 20; 11. Siena 19p, 12. Siena 19p; 13. Cagliari 17p; 14. AS Roma 17p; 15. Sampdoria 16p; 16. Lecce 13p; 17. Torino 12p; 18. Reggina 11p; 19. Bologna 10p; 20. Chievo 9p.

