Activitatea din Spitalul de Urgenta Craiova a fost perturbata timp de doua ore ieri-dimineata. Suparati ca nu si-au luat salariile, citeva sute de asistenti medicali si infirmieri au refuzat sa intre la lucru. Directorul economic a iesit in fata multimii, a ridicat din umeri si a dat sa plece. Furiosi, protestatarii i-au blocat drumul si i-au cerut demisia.
Personalul sanitar din Spitalul de Urgenta Craiova trebuia sa isi primeasca salariile inca de marti, 12 noiembrie
Ieri-dimineata, cind au aflat ca banii nu au intrat in cont si ca este posibil sa nu isi primeasca salariile nici saptamina viitoare, peste trei sute de asistenti medicali s-au adunat pe holul care face legatura intre spital si policlinica. In semn de solidaritate, li s-au alaturat si citiva medici.
„Am un salariu de 2,2 milioane de lei. Pe luna octombrie am luat avansul diminuat cu 40%. Lichidarea trebuia sa o primim marti si nici pina acum nu am primit-o. Dupa ce ca avem salarii de mizerie, nici banii astia, asa putini cum sint, nu ii primim. Avem si noi copii acasa. Ce sa le punem pe masa, ce sa le punem in ghiozdan dimineata cind pleaca la scoala? Guvernul le-a dat un pahar de lapte acru si un corn uscat. Pot trai doar cu asta?“, a spus Mihaela Nita, infirmiera.
„Copilul meu stie ca daca mama lui se duce la serviciu, trebuie sa aduca bani acasa. De marti ma tot intreaba cind aduc bani ca sa ii cumpar ce i-am promis“, povesteste cu lacrimi in ochi asistenta Madalina Mitrica.
„Noi sintem bataia de joc a tuturor. De citiva ani, salariile ni se dau diminuate sau cu intirziere. Pina cind? Sintem si noi oameni. Sindicalistii si directorii stiu ca eu ma imprumut de bani ca sa imi cumpar bilet de tramvai? De mincare nu mai vorbesc pentru ca sint datoare vinduta“, a spus o alta infirmiera, care de jena a refuzat sa isi dea numele.
Liderii de sindicat – pusi la zid
Protestatarii acuza si sindicatele ca nu le reprezinta interesele in negocierile cu administratia.
„Nu avem un sindicat puternic. El face ceea ce i se spune de la Bucuresti. Pur si simplu s-a pesederizat. Nu ne mai reprezinta interesele. Iar noi protestam de foame , asa am ajuns. Trebuie sa schimbam conducerea sindicatului“, a spus Gabriel Marghita, asistent medical.
Liderii sindicali resping acuzatiile care li se aduc si sustin ca au facut toate demersurile pentru ca angajatii sa isi primeasca banii la timp. „Aflati ca vinovati de criza existenta nu sint nici cei de la CJAS, nici conducerea spitalului. Vinovati sint guvernantii, care, in loc sa se ocupe de rectificarea bugetara, se ocupa de alegerile anticipate. Eu m-am adresat al CNAS si mi s-a promis ca este posibil sa primim fila cec chiar si astazi (ieri – n.r.). In caz contrar, de luni vom trece la actiuni mai ample de protest“, a spus Laurian Ionica, liderul de sindicat al SANITAS Dolj.
Cu putina bunavointa, totul se rezolva
Intrebat cind isi vor primi salariile, directorul economic al spitalului a ridicat neputincios din umeri. Furiosi, protestatarii au inceput sa scandeze „Jos Coman!“ si i-au cerut acestuia sa nu plece din mijlocul lor pina nu isi primesc salariile. „Daca nu este in stare, sa se duca si sa ne lase in pace. Sa isi dea demisia!“, a strigat din multime un salariat. Un pic cam speriat, directorul economic le-a dat dreptate oamenilor: „Nemultumirile oamenilor sint justificate. Inca din luna septembrie am facut toate demersurile necesare si am insistat pe linga Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Dolj pentru rectificarea si modificarea contractului de prestari servicii. Nici pina acum nu s-a rezolvat. Numai pentru plata salariilor pe luna octombrie ne trebuie 21,5 miliarde de lei. Si problema nu este numai a salariilor, ci si a furnizarilor de alimente, a utilitatilor. Este o situatie foarte grea, din care vom iesi doar daca vom fi finantati“, a spus Mihai Coman, directorul economic al Spitalului de Urgenta Craiova.
Reprezentantii CJAS Dolj spun ca problemele de la Spitalul de Urgenta Craiova au aparut deoarece suma contractata au epuizat-o: „Acum s-a aprobat rectificarea bugetara si, din cite stiu eu, banii au fost deja trimisi. De saptamina viitoare sigur nu vor mai fi probleme“, a spus Elena Dumitascu, directoarea CJAS Dolj.