Pandurii a oprit miercuri seria de opt meciuri fără înfrângere a Universităţii începută pe 22 septembrie la Urziceni, victoria categorică a gorjenilor din optimile Cupei României (4-1) năruind speranţele craiovenilor de a ajunge în finala competiţiei şi, implicit, şansa de a prinde o cupă europeană. Ştiinţei i-a rămas doar campionatul pentru a-şi atinge obiectivul, însă competiţia va fi mult mai lungă şi mai dificilă. Oltenii sunt pe podium în Liga I, dar finalul de tur este de foc, în Bănie sosind Rapid şi Steaua, alb-albaştrii urmând să se deplaseze apoi la Vaslui, echipă în revenire de formă după numirea ca antrenor a lui Viorel Moldovan. Obiectivul Universităţii la finalul sezonului este clasarea în primele şase locuri, ultima dată când oltenii au terminat campionatul pe podium fiind în 1994-1995 (locul 2). Până să-şi atingă însă ţelul, elevii lui Nicolo Napoli trebuie să treacă peste înfrângerea din Cupă şi să se concentreze la disputa de mâine, cu Rapid. Antrenorul italian are de rezolvat o mare problemă, greşelile individuale. Pentru prima dată în acest sezon, Craiova a încasat patru goluri, iar Napoli s-a plâns de erorile din apărare. „Am făcut un joc slab, nu am reuşit să-l controlăm şi am făcut şi multe greşeli, mai ales în defensivă. Am încercat să revenim în joc, dar, din păcate, ne-au prins pe contraatac. Golul trei ne-a turnat plumb în picioare. Am reacţionat bine la 2-0, dar la duelurile unu la unu nu ne-am comportat aşa cum trebuie“, a concluzionat italianul, care a precizat că va purta o discuţie cu jucătorii pentru a rezolva problemele apărute.
„Toată echipa este de criticat“
Nicolo Napoli a început meciul cu Pandurii cu Dina şi Stoianof titulari, jucători pe care i-a schimbat însă la pauză. Apostrofaţi de suporterii prezenţi la meci, cei doi au fost apăraţi de italian. „Nu sunt de criticat Dina sau Stoianof, ci toată echipa. Au fost greşeli făcute prea uşor şi acest lucru ne-a costat. Este totuşi final de tur, iar la jucătorii care au evoluat meci de meci poate apărea oboseala. Dina şi Stoianof au avut o şansă bună să-şi arate valoarea, dar nu au reuşit s-o fructifice. I-am introdus pe Wobay şi Baird pentru a fi ofensivi, pentru a da forţă atacului, am şi reuşit asta, dar când se fac greşeli în apărare toată echipa are de pierdut“, a afirmat Napoli. „Îmi pare rău că nu am trecut de optimi şi sper să ne revanşăm cu Rapid. Situaţia de la ei nu ne interesează, pentru că problemele sunt la nivelul conducerii. Jucătorii care vor fi pe teren sunt convins că vor face totul pentru a câştiga, aşa că trebuie să fim pregătiţi“, a adăugat italianul. Şi fotbaliştii Ştiinţei s-au declarat dezamăgiţi de eşecul din Cupă şi au promis că se vor revanşa în campionat. „Suntem foarte dezamăgiţi, am pierdut un meci în care porneam ca favoriţi. Ne aşteaptă acum un joc foarte greu cu Rapid şi trebuie să câştigăm. Vom vedea după confruntările cu Rapid şi Steaua dacă înfrângerea cu Pandurii a fost un duş rece. Cred că şi patru puncte ar fi bune după aceste două meciuri, dar pentru asta trebuie să lăsăm capul jos şi să muncim“, a spus Florin Costea. Acesta a fost completat de colegul său din ofensivă, Julius Wobay. „N-am jucat bine pentru că nu ne-am mai concentrat cum o făceam. Trebuie să lăsăm în urmă înfrângerea cu Pandurii. Sper să fim sută la sută gata pentru meciul cu Rapid. Nu ne este teamă de această echipă, dar avem mare nevoie de sprijinul suporterilor“, a afirmat leonezul.

