Trei tineri care au fost reţinuţi de poliţişti în cadrul ultimei operaţiuni de anihilare a reţelelor de infractori „Univers 2“ au fost puşi în libertate săptămâna trecută. Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au fost de acord cu propunerea avocaţilor, admiţându-le recursul. Măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura interdicţiei de a părăsi localitatea de domiciliu. Cei trei tineri care vor fi cercetaţi în continuare, însă în stare de libertate, sunt: Sorin Marian Rotaru, Ion Gabriel Bolborea şi Constantin Cosmin Diaconu.
În urma operaţiunii „Univers 2“ au fost audiate peste 80 de persoane, dintre care 17 vâlceni au fost arestaţi preventiv. Tinerii au fost învinuiţi că ar fi pătruns ilegal în sisteme informatice şi ar fi organizat licitaţii fictive pe internet. În decursul câtorva ani, ei au reuşit să înşele sute de cetăţeni străini, prejudiciul adus acestora depăşind două milioane de euro.
Cele două grupări infracţionale erau coordonate de Gheorghe Marius Ivan şi Ion Andrei. Printre persoanele arestate se află şi un fotbalist care juca în Divizia A, Bogdan Mihalache, care fusese cooptat recent în staff-ul tehnic al echipei de fotbal din Râmnicu Vâlcea. Alături de el a mai fost reţinut fotbalistul Daniel Uţă, din Liga a III-a a campionatului vâlcean. Capii grupării, Gheorghe Iovan şi Ion Andrei, sunt plecaţi din ţară, poliţiştii bănuind că aceştia se ascund în Anglia. Autorităţile austriece, ţara unde foarte mulţi cetăţeni au fost jefuiţi de hackerii vâlceni, au cerut extrădarea unora dintre învinuiţi.
Trei hackeri, cercetaţi în libertate
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

