10.6 C
Craiova
joi, 6 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFinanţele vor să transfere conturile autorităţilor locale de la Trezorerie la bănci comerciale

Finanţele vor să transfere conturile autorităţilor locale de la Trezorerie la bănci comerciale

Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) vrea să transfere conturile autorităţilor locale din Trezoreria statului la băncile comerciale, a declarat astăzi secretarul de stat din MEF Eugen Teodorovici.

"Lucrăm la un proiect care ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului şi să fie aprobat până în primăvara anului viitor, prin care autorităţile publice locale să-şi transfere bugetele din conturi la Trezoreria statului în conturi la băncile comerciale", a spus Teodorovici.

El a precizat că prevederile proiectului nu au fost încă definitivate, astfel că ar putea fi viza doar o parte a autorităţilor locale sau transferarea unei părţi a bugetelor la bănci comerciale, menţinând un minim în Trezorerie.

Proiectul va fi realizat în două etape şi va include criterii de selectare a băncilor comerciale, a menţionat oficialul MEF.

Referitor la licitaţia de selectare a băncilor care să administreze conturile în valută ale Trezoreriei, Teodorovici a spus că aceasta va fi, probabil, demarată în cel mult două săptămâni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII