• In aceasta iarna, unii gorjeni va trebui sa achite caldura, al carei cost pe luna va ajunge la sase – sapte milioane de lei • Primaria si AQUATERM au investit 20 de miliarde in reabilitarea retelelor, iar acum incearca sa-i convinga pe locatari sa se debranseze • 60% din proprietarii apartamentelor din Tirgu Jiu au renuntat la serviciile AQUATERM • Mai multe familii se muta in cite un apartament pentru a putea face fata costurilor aberante la caldura
A venit iarna si o data cu ea calvarul locuitorilor din Tirgu Jiu. Probabil este singurul oras din tara in care furnizorul agentului termic – AQUATERM – incearca sa-i convinga pe locatari sa se debranseze. Vor fi situatii in care tirgujienii va trebui sa plateasca sase – sapte milioane de lei pe luna, numai pentru caldura. Cum poate un pensionar sa achite o factura la caldura care in unele situatii va depasi sapte milioane, in conditiile in care venitul acestuia este de un milion – doua. La aceasta intrebare, reprezentantii primariei ridica din umeri. Se pare ca primarul Florin Circiumaru si-a dat seama de grava greseala pe care a facut-o si din aceste motive l-a schimbat din functie pe ing. Marius Ionescu, directorul tehnic.
„Incercam sa ii convingem sa se debranseze“
Ion Popescu, directorul societatii AQUATERM, cea care furnizeaza agentul termic in Tirgu Jiu, a declarat: „Este o situatie mai delicata. Noi am demarat un program prin care incercam sa-i convingem pe sefii asociatiilor, care la rindul lor sa-i determine pe locatari sa ceara debransarea. Este vorba de acele zone in care majoritatea si-au pus centrale de apartament si au mai ramas citiva abonati la noi. Noi le putem furniza acestora caldura, insa incercam sa-i convingem sa se debranseze intrucit costurile vor fi foarte – foarte mari si vor ajunge in imposibilitatea de a-si achita facturile. Exemplu in acest sens este zona Simboteanu, dar mai sint si altele. Cred ca asta e singura solutie: sa se debranseze“. Iata ca s-a ajuns la un asemenea paradox incit cel care vinde incearca sa-l convinga pe cel care cumpara ca-i mai bine sa renunte la astfel de servicii si asta acum, in prag de iarna. Ce se va intimpla cu oamenii care nu au 30 – 50 de milioane pentru ca sa-si monteze centrale de apartament? Florin Circiumaru recunoaste ca este intr-adevar o problema, dar spera sa gaseasca solutii: „Nu stiu, vom analiza fiecare caz in parte. Vom vedea. Poate vom gasi intelegere la unele banci la care sa apeleze cei care se afla in aceasta situatie, sa faca un imprumut pentru a-si putea cumpara centrale termice. Poate pe unii ii vom ajuta si financiar, depinde de la caz la caz“.
Frectii la o conducta rece
Asa s-ar putea numi strategia pe care a adoptat-o Primaria Tirgu Jiu care impreuna cu AQUATERM au investit intr-un an, in centrale termice, contorizari si reabilitare retele termice etc., peste 20 de miliarde de lei, pentru ca la sfirsitul acestui an sa aiba surpriza ca mai mult de jumatate din proprietarii apartamentelor din Tirgu Jiu (14.000) s-au debransat, montindu-si centrale proprii. Cei 8.500 de napastuiti va trebui sa suporte toate pierderile. Numai cu banii investiti in ultimul an, primaria putea gasi orice alte solutii, cum ar fi, de exemplu, centrale de bloc. Orice investitie in aceasta societate muribunda, AQUATERM, inseamna bani inmormintati, fiindca la anul numarul celor care vor ramine bransati la AQUATERM va fi probabil de ordinul sutelor. Va plati, oare, cineva pentru acesti bani cheltuiti fara rost? Angela Istodor: „Mi-e groaza, nu stiu ce-o sa fac. Am doi copii mici. De-acum e frig. La iarna cred c-o sa ne ia dracu pe toti ca n-am de unde sa platesc atitea milioane pe incalzire“. Gavril Edu: „Nu stiu, domne, ca m-apuca dracii! Am un prieten pe scara cealalta si am hotarit sa ma mut cu familie cu tot la el, iar eu la apartamentul meu o sa cer debransarea. O sa stam pina la primavara amindoua familiile intr-un apartament si o sa impartim factura ca sa putem s-o achitam, daca om putea si asa, ca la noi in familie doar eu lucrez. Nevasta-mea nu lucreaza, iar cei doi copii sint minori. Nu stiu ce-o fi, cum o fi, da’ e mai rau ca pe vremea lui Ceausescu“.