S-au ridicat prin grija unor boieri şi negustori de seamă, căci craiovenii de odinioară aveau nevoie de ele. Erau locaşurile de cult, unde rugăciunea celor sărmani şi a celor cu stare deopotrivă era trimisă către Cel de Sus.
S-au născut din dorinţa omului de a fi mai aproape de Cel de Sus, Cel care le dădea şi bune, şi rele. Trebuia să se nască un loc în care cele două entităţi, atât cea divină, cât şi cea umană, să poată să se întâlnească.
Lucrul acesta l-a dorit cu ardoare Matei Basarab, aşa că de numele său este legată ctitoria Bisericii „Sfântul Dumitru – Băneasa“. „Printre curţile boiereşti care înconjură târgul cel vechiu al Craiovei, dinprejurul Vâlcelei Elca, este una – cea mai întinsă şi mai favorabil aşezată – al cărei istoric se poate urmări documentar până la începutul secolului XVII, iar prin inducţie, până în secolul XIV. Aceasta este curtea «Caselor Băneşti» din care făcea odinioară parte şi Biserica «Sf. Dumitru – Băneasa». În inscripţia (pisania) de la intrare în vechea biserică – astăzi înlocuită prin restauraţia lui Lecomte de Nuy, se putea citi: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, întru sfânta în Troiţă şi întru Dumnezeire nedespărţită vă veacăi amin. Cu puterea milostivului Dumnezeu ziditus această sfântă besearecă şi s-a făcut din temelie de isnoavă pre hramu lu stăi Dimitrie Mirotocivago creştini prea luminat I Matei Bsărab Voevod Domnu Ţărei Rumâneşti i gospodja, ego Elina. Păntru Craiovafost au moşie den strămoşie a Măriei Sale. Şi s-au săvârşit mia(saţa) oc. vă lt 7160 şi au fost ispravnic Danciul Pâr(ăi)anu ot Mile(şti)»“, se menţionează în lucrarea lui Georgescu Anastase – „Craiova. Cercetări istorice. Târgul Craiovei“.
Nevoia de biserici
Jumătatea secolului al XVIII-lea este, de fapt, perioada în care s-au clădit „dintru început“ sau „den temelie“ sau „de isnoavă“ aproape toate bisericile ortodoxe din Craiova. Convingerea că rugăciunea către Dumnezeu se poate face oriunde, „Casa Domnului fiind pretutindeni, în tot cuprinsul făpturii Sale“, era combătută de încercarea austriecilor, sub dominaţia cărora se aflau la acel moment ortodocşii craioveni, de a le schimba sentimentul religios. „Între primele măsuri vexatorii pentru negustorimea craioveană au fost şi protecţiunea, precum şi privilegiile acordate negustorilor chiproviceni. Situaţia excepţională, dar favorizantă, în care au fost puşi aceştia, atât la Craiova, cât şi în alte puncte ale Olteniei, ca recunoaştere a spiritului – mai mult moral decât efectiv – pe care chiprovicenii îl aduseseră acţiunii austriece, în timpul răsboiului, constituo o intreită jicnire adusă negustorimei craiovene: jicnire în interesele lor negustoreşti, în conştiinţa drepturilor lor de autochtoni şi maicuseamă în sentimentul lor religios. Căci unul din motivele pentru cari negustorii bulgari din Chiprovăţ au fost favorizaţi de către austriaci a fost şi catolicismul lor. Clerici şi misonari catolici şi-au aşezat apoi «cloşterul», institutul lor de propagandă, în imediata vecinătate a târgului permanent al Craiovei, unde se văd şi astăzi resturile subpământene din «zidul Baraţilor». «Bărăţia», cum se numea în Craiova, ca şi în toate părţile ţării, instituţiunea de propagandă catolică, a stat în picioare – ruinată în cele din urmă – până dincoace de mijlocul secolului XIX“, menţionează Georgescu Anastase.
Boierimea şi negustorimea nu puteau sta cu mâinile în sân. „Când însă fastul ritualic catolic a început să impresioneze obştia craioveană şi să înlesnească proselitismul «papistăşesc», craiovenii, cu mic, cu mare, au înţeles că această indiferenţă faţă de localurile de închinăciune este o greşeală, plină de primejdii pentru credinţa strămoşească. Şi atunci, ca printr-o obştească învoială tacită, toată lumea se pune pe construit biserici. Exemplul îl dedese şi începutul îl făcuse, la 1715, Vornicul Ilie Otetelişanu, construind, pentru susţinerea credinţei printre negustori, Biserica «Sf. Ilie», în cel mai frecventat loc al oraşului: între Târgul Craiovei şi Târgul de afară aş ei“.
Bisericile de lemn încep să fie înlocuite cu cele trainice. „Biserici, în afara de cele două – «Sf. Dumitru» şi «Sf. Ilie», nu se mai află, în Târg, la începutul secolului XVIII, decât una de lemn: Biserica «Sf. Gheorghe – Vechiu», clădită cine ştie când de negustori, la marginea meridională a Târgului de Vineri şi construită apoi în cărămidă – tot de negustori – în ultimii ani ai secolului XVIII sau la începutul secolului XIX“, se poate citi în „Craiova. Cercetări istorice. Târgul Craiovei“.
