Se spune ca prostia este sora buna cu saracia si ca doar din intimplare prostul are si noroc. D’-aia s-a si inventat zicala cu „Norocul prostului“, noroc care, daca pica pe capul omului etichetat drept prost, uimeste de fiecare data si stirneste furia desteptului fara noroc. Insa, peste prost da cel mai adesea saracia, care-i tine de cald si de foame si-i serveste de scuza neputintei de a-si rostui viata. Un astfel de exemplar crede ca singurul lucru care nu costa bani este facutul copiilor. Pentru ca „distractia“ asta ii e la indemina isi umple ograda de puradei care umbla desculti si flaminzi. O data cu primul scincet al ultimului nascut, omul incepe sa se vaite si sa cirteasca impotriva statului care nu-l ajuta destul, cind, de fapt, ar trebui sa se vaite ca statul nu-l castreaza. Operatia facuta la timp ar scuti urmasii prostului fara noroc de saracie si de toata umilinta ce le va insoti copilaria.
Dupa ce a mincat un cuibar de oua, a crezut ca a dat norocul peste el
Costel Sandoiu nu a trait dintotdeauna in satul Plopu din comuna Farcasu. De pamint, cum se spune, e din Cernele, unde tatal sau a avut o casa.
Dupa ce s-a insurat cu Leana, fata saraca din dealurile farcasene, a dus-o in casa tatalui, cum se si cuvenea.
Tapiter de meserie, Costel a ramas repede fara slujba si n-a mai vrut sa se apuce de altceva pe motiv ca era… tapiter. Cind l-au incoltit rau de tot nevoile, a vindut casa tatalui sau.
Ca in povestea cu Pacala, Costel, din banii casei, n-a mai putut cumpara decit o vaca, pe care a dus-o in averea nevestei impreuna cu tot calabalicul.
Averea nevestei, Leana, era o camera de trei metri patrati facuta din „lantuiala“ trintita-n mijlocul unei palme de pamint din dealul satului Plopu, careia, ca sa fie curte, ii mai trebuia un gard.
Desi pare incredibil, in odaita in care pina la marea mutare nu vietuia decit batrina mama a Leanei, respirau acum cei sapte copii ai familiei Sandoiu, parintii copiilor si cei doi cuscri. In total, 11 suflete care doar daca ar fi dormit in picioare ar fi avut loc in cele doua paturi din camaruta.
Costel, care se vrea capul familiei, pe masura ce suflarea peste care domnea era tot mai saraca, mai punea ceva kilograme pe el si se vaita ca nu-si gaseste de lucru in meseria in care se calificase. A scapat de responsabilitati cind si-a convins familia ca pe lumea asta rezista cine poate.
Oamenii spun ca, in timp ce copiii lui se ingalbeneau de foame, el a gasit un cuibar cu 10-15 oua pe care le-a mincat singur pe motiv ca fiecare e cu norocul lui.
Pacala de la Plopu
Faptul ca vaca trebuia dusa la izlaz, adapata si ingrijita nu prea i-a convenit lui Costel, care s-a gindit ca era prea mult pentru calificarea care o avea. A hotarit ca lucrul cel mai bun pentru cele 11 suflete pe care le avea in grija ar fi sa vinda vaca.
Pacala de la Plopu, pe banii obtinuti pe vaca, a cumparat trei capre si, ca un facut, una cica i-au furat-o hotii. S-a mai usurat de griji, dar a facut si mai multe datorii cind, rind pe rind, i-au murit si tata, si soacra, lasindu-l in plata Domnului.
Prea ocupat cu treburile, Pacala de la Plopu n-a mai batut o scindura, n-a mai pus o proptea la casa care pe an ce trece parca se propteste intr-o rina sa nu se prabuseasca peste cele sapte suflete ale copiilor care nu au nici o vina ca au un asa tata.
Loredanei, ultimul copil al Sandoilor, sa speram, i-a dat Dumnezeu sanatate, in ciuda faptului ca de vara pina iarna umbla desculta si cu hainutele rupte.
Daniela, primul copil care a plecat deja la Liceul din Melinesti, a putut sa vada cu ochii ei ca soarele nu trebuie sa rasara prin crapaturile birnelor de la odaia despre care a crezut mult timp ca e casa… Primul pas catre lume l-a si facut atunci cind la Festivalul de folclor al elevilor a luat mentiune. Poate ca de aici incepe viata ei!
