36.8 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriCentru Expoziţional Transfrontalier, la Craiova

Centru Expoziţional Transfrontalier, la Craiova

Construcţia Centrului Expoziţional Transfrontalier va începe, cel mai probabil, peste două luni. „În ultima perioadă, am prospectat proiectele europene şi am reuşit să găsim un fond prin care vom putea să susţinem financiar şi amenajarea spaţiilor de expunere exterioară ale Centrului Expoziţional Transfrontalier. Peste două luni vom începe construcţia“, a declarat I. P. Surdu, directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Oltenia.

Acest al doilea proiect este în strânsă legătură cu primul, prin care urmează să demareze construcţia Centrului Expoziţional Transfrontalier. Documentaţia acestui al doilea proiect, intitulat „Amenajare de spaţii de expunere exterioară la Centrul Expoziţional Transfrontalier“, a fost elaborată la începutul acestui an, în cadrul programului PHARE CBC de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2006 şi va fi implementat în perioada septembrie 2008 – septembrie 2009. „Proiectul îşi propune realizarea unui spaţiu exterior modern de expunere la viitorul Centru Expoziţional Transfrontalier, care va fi construit pe platforma RAT Craiova“, a declarat Tereza Vladu-Şuvaina, directoare adjunctă a Direcţiei I din cadrul CCI „Oltenia“. Potrivit acesteia, bugetul total al proiectului este de 368.825 de euro, din care 331.825 de euro este suma solicitată Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi 37.000 de euro reprezintă contribuţia Camerei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS