Știri de ultima orăSportHizo a spus: „Va fi mai greu cu Craiova decit cu Dinamo!“

Hizo a spus: „Va fi mai greu cu Craiova decit cu Dinamo!“

• Conform antrenorului constantean, Farul are infirmeria plina • La olteni reintra Papura si Badea • Dinel Staicu: „Daca nici pe Farul nu batem, atunci pe cine?“

Universitatea – Farul

• Stadion „Ion Oblemenco“, duminica, ora 15.00 (direct TV Romania 1), intrare libera

• Formatii probabile:

Universitatea: Agachi – Dragomir, Dunareanu (Vochin), Papura, Ursu – M. Sava, Stinga, Badea, Lutu – Verdes, Vladoiu. Antrenor: M. Marcu.

Farul: G. Curca – Popete, I. Barbu, Schiopu, Mocanu (Senin) – Badescu, Zicu (Lungu), Bogdanovici, Cristocea – Hrib, Negru. Antrenor: V. Hizo.

• Vor arbitra: M. Salomir – Cr. Marinescu, D. Bargaoanu. Rezerva: A. Simion.

• Observatori: I. Urs si I. Igna.

Statistic vorbind, dupa cele opt etape ale acestei editii de campionat, Universitatea (locul 11) si Farul (locul 9) contabilizeaza aceleasi date: trei victorii, doua egaluri, trei infringeri, 11 puncte, -1 la „adevar“. Doar golaverajul le distanteaza in clasament pe cele doua echipe, oltenii avind unul negativ (13-16) fata de cel al marinarilor (8-8).

Farul vine in Banie cu emotii, Viorel Hizo et comp. cunoscind puterea oltenilor de a-si stringe rindurile, mai ales intr-un moment oarecum favorabil, prilejuit de egalul obtinut la Arad.

„Daca nici pe Farul nu batem acasa, atunci pe cine?“, afirma zilele trecute patronul Dinel Staicu. Viorel Hizo, un fel de demon si inger in viziunea fanilor Constantei, a facut o declaratie surprinzatoare dupa meciul cistigat de Farul, acasa, cu „Poli“ AEK: „Ne asteapta un joc mai greu in etapa viitoare in Banie, cu Universitatea Craiova, apoi unul mai usor, cu Dinamo, acasa!“

Greu de descifrat o asemenea declaratie, de fapt finalul ei.

Ieri, Viorel Hizo a declarat pentru GdS: „Din punctul nostru de vedere, meciul de la Craiova este unul extrem de greu, este un joc in care intilnim o formatie, Universitatea, care – chiar daca a pierdut in Banie meciurile cu Rapid si FC National – este in forma si care are in componenta jucatori cu mare experienta si, mai ales, de mare valoare. Repet, pentru Farul este o partida dificila. Sper insa sa ne ridicam la nivelul adversarilor nostri. Sperantele noastre? Avem sansa noastra, aia pe care o avem… Oricum, nu venim in excursie la Craiova, ci efectiv pentru a ne juca sansa“.

Hizo era ieri suparat pentru faptul ca se confrunta cu destul de multe probleme de lot: „La ora acestui dialog (ieri-dimineata – n.r.), am cinci jucatori accidentati: Senin, Mocanu, Balan, L. Mihai si Lungu. Inca nu stiu daca vor face deplasarea la Craiova, daca se pot recupera citiva“.

Starea de spirit a oltenilor este acum una buna, antrenorul principal Mitica Marcu opinind ca egalul de la Arad va produce un reviriment „alb-albastru“ datator de sperante: „Sper ca echipa sa obtina rezultate bune, la fel ca in primele patru etape ale campionatului“. Pentru meciul de miine, Marcu nu se confrunta cu nici o problema de sanatate a jucatorilor. De asemenea, vor reintra in formatie Badea si Papura, care nu au avut drept de joc in meciul de la Arad.

Jean Vladoiu, care la Arad a inscris primul sau gol pentru Universitatea, este optimist: „Meciul cu Farul este destul de important pentru Universitatea. Avem nevoie de trei puncte, nu mai avem voie sa facem vreun pas gresit. Sint convins ca putem obtine victoria. Dupa rezultatul pozitiv de la Arad, eu cred ca avem tot ceea ce ne trebuie pentru a lua, repet, cele trei puncte ale partidei. Eu, unul, nu accept ca in urmatoarele trei meciuri ale Universitatii din campionat (Farul – a, Sportul – d, Otelul – a – n.r.), sa facem vreun pas gresit. Zic asta pentru ca Universitatea sa urce din nou in primele 3-4 locuri“.

Oltenii au efectuat ieri, la ora 15.00, o sedinta de pregatire, iar tot de ieri lotul de 18 jucatori pentru acest meci a fost cantonat in Lunca Jiului.

Altfel, astazi este ziua onomastica a lui Dumitru Marcu, iar tehnicianul craiovean a spus: „Cadoul meu preferat? Sa batem duminica pe Farul. Si tot asa, nu m-as plictisi sa primesc saptaminal acelasi «cadou»!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS