Papa Ioan Paul al II-lea l-a prezentat ieri in cadrul audientei publice, pe Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), sutelor de mii de pelerini din intreaga lume veniti in Piata San Pietro din Vatican cu ocazia ceremoniei de canonizare a parintelui spaniol Josemaria Escriva, fondatorul Ordinului Opus Dei – Opera lui Dumnezeu. La inceputul vizitei de sapte zile la Vatican – prima dupa cea din ianuarie 1989 – Intiistatatorul BOR a fost primit de presedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Crestinilor, cardinalul Walter Kasper, care l-a asteptat la Aeroportul „Leonardo da Vinci“ cu ceremonial de stat. Apoi Patriarhul a fost intimpinat, in Piata Sfintul Petru, de Suveranul Pontif care, in aplauzele si ovatiile indelungate ale multimii de credinciosi, l-a imbratisat cu caldura. „Faceti aceasta vizita insufletit de sentimente inalte si de asteptarile mele. Regasirea la mormintul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este un semn al vointei noastre comune de a depasi obstacolele care impiedica inca restabilirea deplinei comuniuni intre noi“, a declarat, in limba romana, Sfintul Parinte.
La rindul sau, Patriarhul Teoctist s-a adresat multimii din Piata San Pietro reamintind despre istorica vizita pe care Sfintul Parinte a facut-o in anul 1999 in Romania, prima vizita facuta de un Suveran Pontif intr-o tara majoritar ortodoxa. Patriarhul BOR a evocat intilnirea de neuitat de la Bucuresti si a adaugat ca actuala vizita a sa la Vatican reprezinta o continuare a acelor momente de inalta traire spirituala. „Adresez un gind curat intru bucurie frateasca clerului si credinciosilor catolici de fata, aici, intr-o tara atit de ospitaliera. (…) Imaginea Bisericii ce cuprinde credinciosi din atitea neamuri, dar uniti de credinta in Hristos, trebuie sa ne imbarbateze in a lucra cu si mai multa rivna pentru unitatea crestinilor“, a spus PF Teoctist. La sfirsitul mesajelor Patriarhului Teoctist si Papei Ioan Paul al II-lea, multimea de pelerini a strigat intr-un glas: „Viva Papa!“ si „Traiasca Biserica Unita!“. Patriarhul Teoctist este insotit de Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Daniel, Mitropolitul Olteniei, Teofan, Arhiepiscopul Europei Occidentale, Iosif, si Arhiepiscopul Tirgovistei, Nifon. Momentul solemn al vizitei va avea loc pe 13 octombrie cind Patriarhul Teoctist va participa la o liturghie oficiata de Suveranul Pontif, la care va rosti un mesaj.
Papa Ioan Paul al II-lea l-a prezentat pe Patriarhul Teoctist pelerinilor din Piata San Pietro
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

