21.2 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025

Stiri diverse

Intirzieri la obtinerea autorizatiilor de tranzit

Transportatorii gorjeni care efectueaza curse in strainatate obtin cu intirziere autorizatiile de tranzit in spatiul Schengen. In judetul Gorj, exista peste 20 de transportatori care efectueaza curse internationale si un parc de aproximativ 60 de masini. Cu toate ca depun la timp cererile la Autoritatea Rutiera Gorj, acestea vin cu intirziere de la Ministerul Transporturilor sau chiar deloc. Ion Calota, presedintele Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania, filiala Gorj a afirmat: „Din cauza acestor intirzieri, transportatorii gorjeni sint in imposibilitatea de a-si achita ratele trimestriale la tiruri. Majoritatea si-au cumparat masinile in rate, trebuind sa achite trimestrial intre 6.000 si 18.000 de dolari“. Sorin Dunareanu, transportator din Gorj, posesor a sase masini pentru care trebuie sa obtina autorizatie de tranzit, s-a plins ca uneori dureaza pina la o luna pentru a obtine avizele necesare, lucru care il impiedica sa onoreze comenzile la timp si sa isi achite ratele.

(E.M.)

Teatrul „Elvira Godeanu“ incheie contracte cu primariile din Gorj

Teatrul „Elvira Godeanu“ din Tirgu Jiu a eliberat aproximativ 4.000 de abonamente pentru stagiunea din aceasta toamna. Pentru a-si atrage spectatori, conducerea teatrului a demarat o campanie prin care incheie contracte cu primariile din judetul Gorj. „Noi asiguram partea tehnica pentru diferite evenimente, iar primariile ne platesc in avans. De asemenea, facem abonamente pentru locuitorii din localitatile respective si, cind sintem chemati, mergem si sustinem spectacole. Am facut deja acest lucru la Rovinari, urmeaza Sadu si Motru“, a spus directorul Marian Negrescu.

(C.C.)

Peste 700 de milioane de lei pentru nou-nascuti

Primaria Tirgu Jiu a platit in primele opt luni ale anului 715.400.000 de lei reprezentind alocatii pentru nou-nascuti, sprijinul acordat pentru fiecare copil fiind de 1.400.000 de lei. Familiile nu beneficiaza de aceasta suma decit pentru primii patru copii. In municipiul Tirgu Jiu au fost inregistrati in primele opt luni ale anului 511 nou-nascuti.

(C.C.)

Lapte si cornuri pentru romii prescolari

O parte din romii prescolari din Tirgu Jiu vor beneficia de lapte si cornuri care vor fi acordate de catre o fundatie care colaboreaza cu Partida Romilor(PR) Gorj. Nelu Pavel, liderul PR Gorj, a spus ca prima gradinita unde copiii vor primi astfel de alimente va fi cea care se va deschide in sediul partidului, pentru copiii romilor din cartierul Obreja. Sefii romilor din judet negociaza cu o firma din Tirgu Jiu, pentru a duce lapte si cornuri si la gradinita din cartierul Meteor, unde sint inscrisi, de asemenea, copii romi.

(E.M.)

Vagoanele SNCFR, dotate cu frigidere produse la UM Sadu

Societatea Nationala a Cailor Ferate Romane (SNCFR) a achizitionat de la Uzina Mecanica (UM) Sadu peste 300 de frigidere care vor fi folosite pentru dotarea vagoanelor. SNCFR a mai comandat 150 de frigidere de capacitate mica, acestea fiind folosite pentru utilarea trenurilor de calatori. La Uzina Mecanica Sadu se produc frigidere cu o capacitate de 40 de litri, stocul existent in prezent fiind de 80 de frigidere. Desi, in cadrul unei videoconferinte, prefectul Toni Grebla a lansat ideea ca scolile mai mici sa fie dotate cu frigidere produse la UM Sadu, pina in prezent nu s-a facut nici o comanda.

(E.M.)

230 de pensionari inscrisi in Clubul virstei a III-a

230 de pensionari s-au inscris in Clubul virstei a III-a, dupa ce un al doilea astfel de centru s-a deschis in Tirgu Jiu. Membrii acestor cluburi beneficiaza de consultatii gratuite din partea unor terapeuti, dar si a unor juristi din cadrul Casei Judetene de Pensii. Virstnicii se intilnesc aproape zilnic si sarbatoresc impreuna diferite evenimente.

(C.C.)

347 de miliarde de lei pe certificate de trezorerie in Mehedinti

Mehedintenii au cumparat certificate de trezorerie, in perioada 1 ianuarie – 20 septembrie, in valoare de 347 de miliarde de lei. In prezent, in derulare este emisiunea 1963, care se va inchide pe 11 octombrie, cu dobinda de 23%, termenul de scadenta fiind de 180 de zile. Valoarea certificatelor este de 1, 5, 20 si respectiv de 50 de milioane de lei. Potrivit directorului adjunct al Trezoreriei Mehedinti, Flori Tudose, persoanele care doresc sa cumpere certificate de trezorerie o pot face de la Administratia Finantelor Publice Mehedinti, biroul 18.

(D.L.)

„Oltenii si… restul lumii“ la a VII-a editie

Slatina va redeveni gazda umorului romanesc. Joi, 10 octombrie, aici va avea loc cea de-a VII-a editie a Festivalului de umor „Oltenii si… restul lumii“. Programul manifestarilor contine, pe linga nelipsitele spectacole-concurs de umor, si vernisaje de expozitii de caricatura si arta populara, precum si lansari de carte. Spectacolele-concurs vor avea loc pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor din muncipiu. Printre personalitatile care vor fi prezente la Slatina cu aceasta ocazie se numara: Jean Paler, Stefan Popa Popa’s, Adriana Trandafir, Fanus Neagu etc. Festivalul isi va inchide portile simbata, 12 octombrie, dupa premierea si gala laureatilor.

(M.M.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS