Legea 244/2002 a viei si vinului in sistemul organizarii comune a pietei vitivinicole pregateste si viile pentru intrarea in Europa. In 15 ani, toate plantatiile particulare de hibrizi producatori, care se intind in Dolj pe circa 3.500, ha trebuie sa dispara. Replantarea terenurilor cu vie din soiuri nobile va fi subventionata de stat. Pentru suprafetele mai mari de 0,1ha cultivate cu hibrizi direct producatori si care vor fi abandonate, prin lege se promite acordarea unor prime pentru proprietar. Din pacate, nu putem sti ce valoare au primele, pentru ca normele de aplicare a legii, ca de obicei, nu au aparut. Pentru arealele viticole delimitate (Circea, Plenita, Banu Maracine, Segarcea, Simnic etc.), Ministerul Agriculturii va acorda material saditor gratuit, din soiuri nobile, iar pentru cei care vor sa infiinteze plantatii de vii, materialul saditor va fi subventionat 50%. Dr. ing. Ion Gavrilescu, de la Inspectia de stat pentru controlul tehnic vitivinicol Dolj, a spus: „Pentru a usura accesul proprietarilor de terenuri care vor sa infiinteze plantatii de vii, vom infiinta o pepiniera de material saditor, impreuna cu un renumit francez, Jean Paul Giroud, care are pepiniera la Fetesti si care este dispus sa vina si in Dolj. Deocamdata, sintem in faza in care cautam locul cel mai potrivit“.
Cu toata subventia pe care o promite statul celor care doresc sa infiinteze plantatii de vii din soiuri nobile, 8.000 de dolari, cit costa infiintarea unui hectar, nu sint de neglijat.
Adio zaibar, sa ne-nchinam vinului nobil!
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei