29.6 C
Craiova
marți, 22 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBăsescu: "Iliescu, specialist în lovituri de stat"

Băsescu: „Iliescu, specialist în lovituri de stat”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, la Radio România Actualităţi, că preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu este "specialist în lovituri de stat", susţinând că acesta a negociat cu premierul Călin Popescu Tăriceanu suspendarea sa din funcţie, care a avut loc în 19 aprilie 2007.
El a fost întrebat ce se poate face pentru impulsionarea luptei împotriva corupţiei.
Băsescu a menţionat că avertismentele Bruxelles-ului nu mai au acelaşi impact şi rolul esenţial aparţine instituţiilor româneşti.
"Este unul din golurile pe care le simt în suflet cu toată fiinţa mea pentru acest mandat: dacă parteneriatul cu Guvernul ar fi funcţionat, dacă Guvernul nu s-ar fi amăgit cu eliminarea PD-ului de la guvernare, cu suţinerea PSD-ului cu condiţia scoaterii PD-ului de la guvernare, dacă nu s-ar fi mers pe această negociere ticăloasă, care a fost un pachet. Şi vi-l pot spune, că până la urmă sunt lucruri care trebuie ştiute: domnul Tăriceanu a negociat cu PSD-ul, în mod deosebit cu Iliescu, două lucruri – PNL să voteze suspendarea preşedintelui şi să elimine PD de la guvernare şi, în schimb, i-a garantat susţinerea până la sfârşitul mandatului. A fost unul din obiectivele domnului Iliescu, de altfel specialist în lovituri de stat, ce s-a întâmplat în Parlament în 19 aprilie anul trecut a fost o lovitură de stat cu aspect democratic", a spus Băsescu.
El a adăugat că este nevoie de modicarea Constituţiei.
"Nu-i posibil să lăsăm Constituţia nemodernizată şi pe parlamentari iresponsabili", a spus şeful statului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII