36.2 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePâinea continuă să se scumpească

Pâinea continuă să se scumpească

Preţul pâinii s-a majorat cu până la 20 % în ultimele cinci luni, iar scumpirile vor continua din cauza costului ridicat al materiei prime determinat de cantităţile insuficiente existente la nivel mondial, a declarat astăzi preşedintele ANAMOB, Viorel Matei.
"În ultimele cinci luni, pâinea s-a scumpit cu până la 20 %, dar majorarea este nesemnificativă în raport cu costurile pentru materia primă. La noi, majorarea de până la 20 % s-a aplicat la un preţ de 60 de eurocenţi pentru kilogramul de pâine. În statele europene, pâinea s-a scumpit cu 15 %, însă un kilogram costă trei euro. Prin urmare, chiar dacă am aplicat o majorare mai mare, aceasta nu a reuşit să acopere costurile de producţie, pentru că pâinea românească este prea ieftină", a declarat, joi, pentru NewsIn, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Morărit şi Panificaţie din România (ANAMOB), Viorel Marin.
Potrivit acestuia, pâinea va continua să se scumpească şi în perioada următare, deoarece preţul grâului nu se va stabiliza, ci va creşte.
"În toamnă, când un kilogram de grâu se cumpara cu 0,7 lei pe kilogram nimeni nu cumpăra pentru că se aştepta o ieftinire. Acum, un kilogram de grâu costă şi un leu şi, ţinând cont de evoluţiile pe piaţa internaţională, cu siguranţă preţul grâului va continua să crească", a menţionat Viorel Marin.
Acesta a precizat că, în prezent, grâul se achiziţionează cu 280 de euro pe tonă pe piaţa internă şi cu până la 300 de euro pe tonă pe pieţele internaţionale.
"România mai are încă stocuri de grâu, nu ştie nimeni exact cantitatea, se pot face doar speculaţii. Cert este că aceste stocuri sunt insuficiente, avem grâu puţin şi scump. Totuşi, România nu se va confrunta cu o criză a grâului, pentru că putem asigura materia primă fie de pepiaţa comunitară, fie din importuri. Însă, cu siguranţă, va exista o criză a preţului pâinii, din cauza preţului la grâu", a spus Viorel Marin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS