Începând de astăzi, Centrul de Excelenţă din Râmnicu Vâlcea este Centru de Excelenţă Regional, unde vor fi pregătiţi olimpicii din toată Oltenia. Pentru dotarea acestuia, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) a alocat 650 de milioane de lei vechi. „Am depus dosarul la minister şi aşteptăm să apară în Monitorul Oficial ordinul ministrului prin care suntem declaraţi Centru Regional. Este o onoare pentru şcoala vâlceană şi o recunoaştere a acesteia. Înfiinţarea acestui centru se datorează în mare parte elevilor vâlceni care, în ultimii trei ani, ne-au reprezentat foarte bine la toate olimpiadele naţionale şi internaţionale, chiar aducând pentru judeţul nostru importante premii“, a declarat Florin Smeureanu, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea. În echipa de conducere a centrului a fost cooptată, pe lângă profesorul Ştefan Smărăndoiu, coordonatorul centrului, şi profesoara Maria Arnăutu, care a obţinut împreună cu eleva sa, Ingrid Vreja, medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Chimie de anul trecut.