Zahărul – periculos pentru sănătate
Dulciurile sunt mult mai periculoase pentru sănătate decât s-a crezut. Un studiu al Societăţii americane pentru biochimie şi biologie moleculară a demonstrat că o cantitate prea mare de zahăr poate favoriza apariţia bolii Alzheimer. Doctorul Ling Li, profesor asistent la Universitatea Alabama din Birmingham, a verificat împreună cu colegii săi dacă un consum prea mare de zahăr favorizează apariţia acestei temute maladii. Timp de 25 de săptămâni, oamenii de ştiinţă au dat şoarecilor de laborator, pe lângă hrană, şi apă cu zahăr. Doza administrată corespundea unei cantităţi de cinci limonade pe zi pentru un om. Ulterior, cercetătorii au comparat metabolismul, capacitatea de concentrare şi structura creierului cobailor hrăniţi cu zahăr, comparativ cu semenii lor care au primit o hrană normală. Primii au demonstrat capacităţi de memorare şi de observaţie mai slabe. În plus, ei au crescut în greutate cu aproximativ 17 procente, au prezentat valori ale colesterolului mai ridicate şi erau rezistenţi la insulină. În acelaşi timp, în creierul acestor rozătoare s-a constatat o valoare dublă în creier a plăcilor de amiloid, fapt ce indică în mod clar apariţia bolii Alzheimer. În ciuda faptului că nu s-a putut demonstra dacă înrăutăţirea stării mentale este afectată de consumul ridicat de zahăr sau de primirea unui număr mai mare de calorii, rezultatele acestui studiu dovedesc pericolul reprezentat de alimentaţia bogată în zahăr.

