Foarte mulţi pensionari gorjeni se împrumută la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) ca să-şi achiziţioneze lemne pentru lunile de iarnă. Oamenii au pensii prea mici şi abia le ajung banii pentru medicamente şi alimente.
GORJ. Sute de bătrâni, membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Gorj, se împrumută lunar pentru a avea bani de lemne, medicamente sau pentru a-şi achita facturile. În luna noiembrie, 416 vârstnici din judeţ au luat bani de la CARP Gorj pentru a-şi cumpăra lemne. Sutele de pensionari au împrumutat în total suma de aproximativ cinci miliarde de lei vechi. „Contrar aşteptărilor, cei mai mulţi au venit să se împrumute pentru că aveau nevoie de bani pentru a-şi cumpăra lemne de foc. Mulţi sunt bătrâni şi singuri, pensiile sunt foarte mici şi nu le ajung banii. Sumele pe care le iau împrumut sunt cuprinse între 100 şi 1.500 de lei, în funcţie de perioada de cotizaţie la CARP Gorj. Nu se percepe nici un fel de dobândă la aceşti bani şi oamenilor le convine. Îi returnează în rate lunare, în funcţie de suma împrumutată“, a afirmat Iulia Cioplea, contabil-şef la CARP Gorj. În octombrie, 445 de pensionari s-au împrumutat de la instituţie, suma totală fiind de cinci miliarde de lei vechi.
Salvarea pensionarilor
Dintr-o pensie de două milioane de lei vechi, un bătrân abia îşi duce traiul. Puţinii bani de care dispun sunt destinaţi achitării facturilor la utilităţi, medicamentelor şi alimentelor. Bătrâni şi singuri, pensionarii vin la CARP Gorj şi se împrumută. Mulţi dintre ei fac acest lucru anual, mai ales iarna, ca să nu îngheţe de frig în casă. „Pensia mea este mică, puţin peste două milioane de lei vechi. Am luat patru milioane de lei vechi de la CARP Gorj şi vreau să-mi cumpăr lemne. Nu îmi ajung cele pe care le am şi a început să fie destul de frig. Sunt bătrână şi trebuie să am grijă şi de sănătatea mea, altfel, Dumnezeu ştie ce se poate întâmpla“, a afirmat tanti Mioara, o pensionară din Târgu Jiu. „Faptul că pot să vină la noi şi să ia bani împrumut îi ajută. Trec mai uşor peste probleme. Măcar au certitudinea că aici vor primi ceea ce au nevoie. Unii au mai cerut bani şi pentru ca să le dea nepoţilor, să-i ajute cu plata taxelor la facultate, alţii au spus că îşi vor cumpăra un porc pe care să-l sacrifice de Crăciun, dar nu sunt foarte mulţi care se împrumută pentru Crăciun“, a spus Iulia Cioplea.
Datorii la CARP Gorj pentru sănătate
Dintr-o pensie mică, un bătrân abia reuşeşte să-şi achite facturile la întreţinere, gaze sau lumină şi de cele mai multe ori nu îi mai rămân bani pentru a-şi cumpăra medicamente. „Medicamentele sunt scumpe şi, din păcate, multe nu mai sunt pe listele de compensate. Soţia mea este pensionară, ca şi mine, şi am decis să ne împrumutăm de la Casă. Am luat 1.600 de lei pentru că eu am nevoie de o proteză dentară, iar soţia mea trebuie să-şi cumpere un aparat auditiv. Am zis să luăm banii înainte de Sărbători ca să le putem petrece în linişte. Este greu să nu ai cu ce să mănânci! Ne descurcăm aşa cum putem. Slavă Domnului că există locul ăsta de unde putem să ne împrumutăm!“, a spus Victor Ciobanu, pensionar din Târgu Jiu.
De asemenea, mai mulţi pensionari au venit să se împrumute, potrivit Iuliei Cioplea, pentru a avea bani de diverse operaţii costisitoare: „Au nevoie de bani pentru diverse intervenţii chirurgicale, proteze, aparate dentare. Fiecare are motivul său şi au nevoie de bani. Vin să se împrumute pensionari din tot judeţul, nu numai din municipiul Târgu Jiu“.
Mii de membri
CARP Gorj are în prezent aproximativ 16.000 de membri din tot judeţul. Ca să devină membru, un pensionar trebuie să se prezinte la sediul CARP Gorj cu buletinul şi cuponul de pensie. Cotizaţia pe care trebuie să o achite este de 1% din valoarea pensiei, plus opt lei – cotizaţie anuală fixă. Singura condiţie pentru ca un pensionar să se împrumute este să cotizeze de minimum trei luni la CARP Gorj.

