Știri de ultima orăLocalPensionarii, îngrijoraţi de creşterea preţurilor

Pensionarii, îngrijoraţi de creşterea preţurilor

VÂLCEA. Vârstnicii vâlceni sunt hotărâţi să continue şi anul viitor eforturile pentru mărirea pensiilor. Chiar dacă s-a mărit punctul de pensie, acestora nu le ajung banii decât pentru strictul necesar. Constantin Stăncescu, preşedintele Sindicatului Judeţean al Pensionarilor, a declarat că această creştere a punctului de pensie s-a realizat ca urmare a presiunilor venite din partea pensionarilor. „Dacă luăm în consideraţie creşterea galopantă a preţurilor, această mărire a punctului de pensie este nesemnificativă. Guvernanţii nu trebuie să uite că aceasta s-a realizat datorită presiunilor noastre. De la o zi la alta, traiul devine din ce în ce mai greu de suportat. Eu am o pensie bunicică, dar nu pot să nu mă gândesc la cei care pe vremurile acestea încearcă să se descurce cu câteva sute de lei. Noi credem că aceste creşteri de preţuri sunt aberante, chiar cu seceta de anul acesta. Grâu am produs. Cum se simte ceva, cum măresc preţurile. În nici un caz nu compensează. Nu există nici un interes de nicăieri“, a spus Stăncescu. Dezamăgirea sindicaliştilor este cu atât mai mare, cu cât, după alegerile europarlamentare şi referendum, guvernanţii s-au întors la jocurile politice. „Este evident că au mărit punctul de pensie înainte de a merge la vot, pentru a ne aminti unde să punem ştampila. Ne-am simţit ca o masă de manevră“, a adăugat Stăncescu.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS