25.5 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriStudenţii şi pensionarii, angajaţii viitorului

Studenţii şi pensionarii, angajaţii viitorului

Studenţii şi pensionarii craioveni vor fi vânaţi de patroni şi agenţiile de recrutare, deoarece ei vor rezolva parţial criza forţei de muncă. Dacă studenţilor li se oferă locuri de muncă chiar din timpul facultăţii, pensionarii ar putea fi mentori în companii.

Studenţii şi pensionarii pot rezolva criza forţei de muncă din România, fenomen care va lua amploare în următorii ani, aşa cum estimează specialiştii în resurse umane. Cum companiile nu vor să importe angajaţi, singura soluţie este aducerea pe piaţa forţei de muncă a unor categorii sociale care în prezent nu produc nimic, studenţii şi pensionarii. Potrivit studiului „Piaţa forţei de muncă din România şi migraţia“, realizat de fundaţia Soros România, pricipalele soluţii pe care le-au găsit companiile cu deficit de personal sunt retehnologizarea şi angajarea de studenţi şi pensionari în regim part-time. În plus, peste jumătate dintre persoanele din conducerea celor 600 de companii supuse anchetei au susţinut că de doi ani se confruntă cu lipsa lucrătorilor. Principalele cauze ale lipsei forţei de muncă sunt migraţia, slaba pregătire a tinerilor absolvenţi şi concurenţa la nivelul salarizării.

 

Studenţii, recrutaţi din facultate

 

Companiile au început să recruteze încă din timpul facultăţii tinerii, oferindu-le posibilitatea să facă practică, stagii de pregătire, lucrări şi proiecte în cadrul companiei. „Firmele nu se mulţumesc ca absolvenţii să termine o facultate. Încearcă să îi atragă din primii ani de facultate. Le oferă burse private, masterate, practică, lucrări de licenţă şi alte proiecte. De cele mai multe ori, firmele reuşesc să îşi selecteze astfel angajaţii, chiar dacă uneori acest lucru se întâmplă pentru o scurtă perioadă de timp. În curând, toate firmele vor face acest lucru şi depinde numai de studenţi să se pregătească pentru piaţa muncii“, a explicat Laurenţiu Lazăr, consultant resurse umane. Firmele oferă cazare, masă şi bani studenţilor care vin în practică, practica transformându-se uneori în job part-time. „Peste 30% dintre studenţii din anii terminali au fost în această vară în uzinele Dacia Renault de la Piteşti, la firma de generatoare Cummins Generator Technologies, la Pirelli, Popeci sau la alte societăţi de profil. Avem parteneriate cu aceste firme, care le oferă studenţilor şi posibilitatea de a-şi face lucrările de licenţă aici şi le pot oferi şi locuri de muncă. Studenţii vor lucra pe bandă, vor primi cazare şi masă şi o mică indemnizaţie deoarece firmele s-au trezit că nu au nevoie de ingineri şi că recrutarea personalului din facultate este cea mai bună soluţie“, a precizat Alexandru Bitoleanu, decanul Facultăţii de Electromecanică din cadrul Universităţii din Craiova.

 

Pensionarii, mentori pentru angajaţii tineri

 

Cât despre categoria pensionarilor, aceştia par să fie ocoliţi deocamdată de firme, specialiştii în resurse umane plasându-i pe aceştia în birouri, jucând rolul de mentor. „Nu ştiu ce firme ar dori să îi angajaze, deoarece dacă s-au pensionat fie sunt bătrâni, fie au avut probleme de sănătate. Ei reprezintă însă o forţă de muncă importantă, deoarece sunt oameni cu experienţă şi pe care pot să le-o împărtăşească tinerilor. Ar putea fi un fel de mentori, aşa cum este în Japonia, unde persoanele care au fost pensionate rămân în cadrul companiei şi transmit mai departe cunoştinţele“, a menţionat Laurenţiu Lazăr. Dacă studenţii craioveni sunt dornici să se angajeze part-time, majoritatea pensionarilor s-au resemnat. „De ce să mă mai angajez acum, la bătrâneţe? Nu am muncit toată viaţa? Să îmi dea statul o pensie mai mare, nu un serviciu. Să dea serviciu la ăia tineri, nu nouă. Am o soră care mai suplineşte în învăţământ pentru un ban în plus şi mereu îi spun să stea acasă, că nu mai poate face faţă generaţiilor din ziua de azi“, a spus Constantin Mitroci, pensionar din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII