22.9 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljAu început tezele cu subiect unic

Au început tezele cu subiect unic

Cei 19 preşedinţi ai centrelor de evaluare din Dolj au trecut ieri prin ultima sesiune de instruire pentru tezele cu subiect unic. Aceştia au primit indicaţii despre modul de evaluare şi corectare a lucrărilor, dar şi despre cum vor fi trecute notele în catalog. Acestea se rotunjesc doar dacă sutimile sunt mai mari sau egale cu 50. „În fiecare centru de evaluare se vor corecta între 500 şi 800 de lucrări. Majoritatea preşedinţilor cunosc procedura deoarece au mai participat şi la alte examene. Noi am pus accent pe modul în care se rotunjeşte nota: dacă sutimile sunt sub 50, în catalog se va trece nota fără sutimi şi va fi în defavoarea copilului, dacă sunt peste, atunci nota se va rotunji şi elevul va avea de câştigat. Aceste note au o dublă importanţă: ajută la calcularea mediei semestriale şi vor conta la algoritmul admiterii la liceu“, a explicat Alexandru Gîdăr, inspector general adjunct la Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj.

În acest an, subiectele nu vor mai fi distribuite de ISJ Dolj, ci de cele 29 de centre de comunicare. Directorii centrelor vor avea parola, vor primi subiectele, le vor lista şi le vor sigila în plicuri pentru a le transmite unităţilor de învăţământ arondate. Cei 15.000 de elevi doljeni din clasele a VII-a şi a VIII-a încep tezele cu subiect unic astăzi, cu cea la matematică. Pe 11 decembrie va avea loc teza cu subiect unic pentru clasele a VIII-a la istorie sau geografie, iar pe 14 decembrie elevii din clasele terminale de gimnaziu vor susţine teza scrisă la limba şi literatura română. Pe 11 ianuarie, cei nemulţumiţi de notele obţinute la tezele cu subiect unic pot depune contestaţii. Elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a care au absentat la prima sesiune a tezei cu subiect unic pot susţine teza în sesiunea specială din luna februarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU