Selecţionerul Franţei a avertizat că trupa pregătită de Victor Piţurcă nu trebuie să fie considerată cea mai slabă reprezentativă din Grupa C de la Euro 2008.
Raymond Domenech, selecţionerul Franţei, a avertizat că România nu trebuie să fie considerată cea mai slabă reprezentativă din Grupa C de la Euro 2008, apreciind că formaţia antrenată de Victor Piţurcă este mai puternică decât Olanda, pe care a şi devansat-o în preliminarii. „Nu putem spune că România este echipa cea mai slabă. Ea este superioară Olandei. A arătat-o în ultimul an şi jumătate. Este o echipă frumoasă. Nu a fost prima în grupă fără să piardă un meci, din întâmplare. Aud spunându-se: «Este bine că jucăm cu ei primul meci». Eu spun: «Stop, opriţi-vă!». Va fi un adversar tare pentru toate celelalte trei echipe“, a spus Raymond Domenech.
Tehnicianul „cocoşilor galici“ a adăugat că este periculos să se creadă că principala adversară a Franţei la Euro 2008 va fi Italia, echipă în faţa căreia a pierdut finala CM 2006, scor 3-5, după loviturile de departajare, şi pe care a întâlnit-o şi în preliminariile turneului final de anul viitor. „Pericolul care ne paşte este să credem că jucăm Campionatul European împotriva Italiei. Înainte de asta vom întâlni România şi Olanda. Dacă se va întâmpla aşa, acest al treilea meci nu va folosi la nimic“, a punctat Domenech.
„Grupa C este infernală“
Prestigiosul cotidian L’Equipe a scris că, deşi este „obsedat“ de partida cu România, prima din Grupa C la Euro 2008, programată pe 9 iunie, Domenech a explicat că nu intenţionează să organizeze un meci amical în care Franţa să întâlnească o formaţie asemănătoare ca stil selecţionatei pregătite de Victor Piţurcă.
L’Equipe a apreciat că Grupa C de la Campionatul European din 2008, din care fac parte Olanda, Italia, România şi Franţa, este „infernală“ şi va face cel puţin o victimă de prestigiu.
„Echipa Franţei a ajuns într-o grupă dificilă. Ea va întâlni Italia, Olanda şi România, aceasta din urmă fiind prima adversară şi viitoarea rivală în preliminariile Cupei Mondiale din 2010. Franţa s-a trezit aruncată într-o Grupă C infernală, care va face cel puţin o victimă de prestigiu. Va lua lucrurile în această ordine: România (9 iunie, la Zürich), Olanda (13 iunie, la Berna), apoi Italia (17 iunie, la Zürich). Este probabil cea mai dificilă fază eliminatorie în care a evoluat vreodată echipa Franţei“, a scris cotidianul francez.
L’Equipe a amintit că naţionalele României şi Franţei s-au întâlnit în primul meci din grupă şi la Campionatul European din 1996, competiţie la care francezii au ajuns până în semifinale. Jurnalul a precizat că echipa României a lipsit de la marile competiţii după Euro 2000, dar în preliminariile turneului din 2008 s-a clasat pe primul loc în grupă, înaintea Olandei.
„România este Cenuşăreasa Grupei C“
În opinia cotidianului spaniol AS, naţionala României este „Cenuşăreasa Grupei C“, fiind „marea ghinionistă“ a tragerii la sorţi pentru Campionatul European din 2008. Jurnalul iberic a avertizat însă că românii vor deveni foarte periculoşi dacă vor accede în sferturile de finală ale competiţiei. „România a fost marea ghinionistă a acestei trageri la sorţi. Apriori, este Cenuşăreasa Grupei C, dar campania sa anterioară ne interzice să o considerăm eliminată înainte de începerea competiţiei: s-a calificat devansând Olanda şi înregistrând o singură înfrângere, în Bulgaria“, a scris AS.
Cotidianul madrilen a menţionat că, în principiu, România ar fi cea mai accesibilă adversară a Spaniei în sferturi, însă aminteşte că echipa lui Victor Piţurcă a învins selecţionata iberică, scor 1-0, într-un meci amical, disputat în noiembrie 2006. „În plus, dacă vor trece de grupe, motivaţia lor îi va face şi mai periculoşi“, a adăugat sursa citată.

