9.5 C
Craiova
duminică, 14 decembrie, 2025
Știri de ultima orăSportÎnfrângere clară în faţa Petrolului

Înfrângere clară în faţa Petrolului

CSM Vâlcea a pierdut clar prima partidă amicală susţinută în această pauză competiţională. Elevii lui Marian Bondrea şi Mitică Teleşpan s-au deplasat la Bodeşti Scăeni, o localitate aflată în apropierea Ploieştiului, acolo unde au întâlnit Petrolul. Tehnicianul din Zăvoi nu i-a putut folosi pe Mihai Lungan, Ionuţ Cilean, Iosif Melcea, Marinel Stanca şi Ionuţ Cercel, toţi uşor accidentaţi, şi a rulat întreg lotul pe care l-a avut la dispoziţie. „Profesorul“ a mizat şi pe cei doi brazilieni aduşi în probe, dar şi pe o serie de fotbalişti din eşalonul al treilea, însă la finalul întâlnirii a decis să nu-l oprească pe nici unul. În aceste condiţii, „găzarii“ au dominat cu autoritate partida şi au condus la pauză cu 2-0 (Muţiu ’18-p, Marinescu ’27). În partea a doua a întâlnirii, gazdele au mai punctat de încă două ori, prin Budescu (’56) şi Costache (’60), vâlcenii reuşind şi golul de onoare prin Laurenţiu Boroiban (’86), care a marcat din lovitură de la 11 metri.

Petrolul: Ionescu – Dumitru, Lupuţ, Stepanov, Ghiţă – Marinescu, Pârvu, Minciună, Stana – Muţiu, Buciuman. Au mai jucat: T. Nan – Tudor, Nofitovici, Bozga, Ţârlea, Puchea, Ricardo, Coţan, Costache, Mendy, Budescu, Bâră şi Lazăr. Antrenor: Ştefan Nanu.

CSM Vâlcea: Rusandu – Pasăre, Visa, Mocioacă, Lungan – Melcea, Ekwalla, Şerban, Robson – Boroiban, Sg. Popescu. Au mai jucat: Râmniceanu, Stanca, Cumpănaşu, Cilean, Onofrei, Vidakovic şi Bucă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS