Știri de ultima orăActualitateBustul lui Dobrin va fi expus la Piteşti de Ziua Naţională

Bustul lui Dobrin va fi expus la Piteşti de Ziua Naţională

Bustul lui Nicolae Dobrin va fi expus de Ziua Naţională a României la Casa Cărţii din Piteşti, împreună cu alte cinci lucrări artistice.
Bustul regretatului fotbalist a fost realizat de sculptorul bucureştean Cristian Penteleu şi a costat aproximativ 10.000 de lei. Sculptura care a fost realizată din ipsos va fi turnată în bronz la începutul anului viitor.
Artistul a cerut şi părerea văduvei marelui fotbalist, Gica Dobrin, care a fost de acord ca bustul să-l înfăţişeze pe "Gâscan" la maturitate, aşa cum arăta în fotografia care a împînzit stadionul ce-i poartă numele în zilele de priveghi şi înmormântare.
Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari jucători de fotbal ai României, s-a stins din viaţă la vârsta de 60 de ani, la 26 octombrie 2007. El suferea de mai mult timp de o boală incurabilă, iar în primăvara acestui an i s-a extirpat o parte din plămânul drept.
Cel mai important moment din cariera sa de fotbalist a avut loc în 1972, atunci când Real Madrid a încercat să îl transfere. Însuşi Santiago Bernabeu a venit special în România pentru a-l achiziţiona pe mijlocaş, oferind în schimbul lui două milioane de dolari şi adăugând ofertei construirea unei instalaţii nocturne pe stadionul Trivale. Nicolae Dobrin nu a ajuns însă la Real Madrid, plecarea sa fiind interzisă de Nicolae Ceauşescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS