Știri de ultima orăLocalŞofer trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Şofer trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Eleva Mihaela Molcuţi a fost ucisă, în vara acestui an, pe trecerea de pietoni din faţa liceului unde învăţa. Şoferul, Adrian Cătălin Ionescu, a fost trimis în judecată de procurori pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu l-au trimis în judecată pe şoferul care a ucis-o pe eleva Mihaela Molcuţi. Accidentul s-a produs pe 5 iunie 2007. Mihaela Molcuţi traversa pe zebră în momentul în care a fost lovită de şoferul neatent şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt constatat în urma testării cu aparatul etilotest. Fata a fost transportată la spital, însă medicii nu au mai putut să facă nimic pentru a-i salva viaţa. În urma cercetărilor efectuate, a reieşit că, după impactul cu victima, autoturismul a ieşit în afara părţii carosabile, traversând în diagonală trotuarul din dreapta şi parţial o porţiune cu iarbă în rampă, după care a lovit cu partea dreaptă faţă gardul ce împrejmuieşte curtea Colegiului Comercial „Virgil Madgearu“. Anchetatorii au dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, care a scos la iveală faptul că viteza cu care a condus şoferul a fost de circa 50 – 70 km/h.

 

Viteza şi alcoolul

 

Procurorii au mai stabilit că şoferul trebuia să acorde prioritate de trecere în momentul în care eleva traversa drumul public prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător. Anchetatorii au mai constatat că şoferul a condus autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice. Medicii legişti au stabilit că: moartea elevei a fost violentă şi a fost cauzată de hemoragia meningo-cerebrală rezultată în urma unui politraumatism cranian şi de membre, cu fractura bazei craniului şi fractura humerusului drept, iar leziunile traumatice constatate s-au putut produce în condiţiile accidentului rutier suferit şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul. În cazul în care va fi găsit vinovat, şoferul riscă să stea după gratii până la şapte ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS