Antrenorul grupării Dacia Mioveni, Sorin Cârţu, a declarat vineri că partida cu Pandurii Târgu Jiu, din cadrul etapei a 16-a a Ligii I, ar putea decide locul argeşenilor în clasament, la finalul sezonului, şi de aceea îşi doreşte să obţină cele trei puncte, informează NewsIn.
"E un meci greu, foarte important în configuraţia finală a clasamentului şi sper ca jucătorii să fie conştienţi de acest lucru. Aştept o prestaţia bună, dacă nu mai bună ca în ultimele meciuri, măcar egală. Echipa e conectată la acest joc, nu avem de ce să îl tratăm superficial. Celor de la Pandurii nu le va fi uşor pentru că la fiecar meci am produs probleme adversarilor", a spus Cârţu în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a anunţat că jucătorilor le-a fost achitată o parte din salarii şi prime, iar în curând vor primi din partea conducerii şi restul restanţelor: "Au primit deja o parte din datorii, dar acum au crescut şi pretenţiile conducerii. Vor mai lua zilele viitoare şi banii pe care îi mai au de primit"
Fotbal – Dacia Mioveni: Cârţu crede că meciul cu Pandurii contează mult pentru clasamentul final
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

