27.3 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateIaşi: S-a dat startul Festivalului Tehnic "Engage!"

Iaşi: S-a dat startul Festivalului Tehnic „Engage!”

În perioada 16-25 noiembrie, la Universitatea "Gh.Asachi" va avea loc Festivalul Tehnic "Engage!", organizat de Organizaţia Studenţească Grup Local Best. "Festivalul va fi împărţit în trei secţiuni: PcParty, Case Study şi Team Design. În cadrul PcParty vor fi competiţii de programe şi de jocuri de reţea. Secţiunea Case Study constă în rezolvarea unei probleme tehnice, iar Team Design presupune realizarea într-un timp limitat a unui dispozitiv din materiale nonconvenţionale, care să îndeplinească anumite cerinţe", ne-a spus Corneliu Leonte, coordonator al evenimentului. Festivalul, aflat la cea de-a doua ediţie, are scopul "de a familiariza tinerii cu noile tehnologii care se impun pe piaţă, de a le deschide noi orizonturi în ceea ce priveşte comunicarea pe internet, de a facilita schimbul de experienţă şi, nu în ultimul rînd, contactul cu firmele specializate care sînt în căutare de forţă de muncă", după cum a precizat Andreea Părău, vicepreşedinte de Relaţii Publice din cadrul Grup Local Best. Manifestările se vor desfăşura în sala de sport a Universităţii Tehnice. "Cel puţin la secţiunea PcParty, ne aşteptăm la peste 300 de participanţi. Premiile sînt în valoare de 4.000 de lei", a conchis Leonte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS